Ce nu știi despre Mugur Isărescu. Îl imită pe ursul Baloo, a apărut într-o manea, iar în tinerețe a fost săltat de Miliție
Mugur Isărescu este cel mai cunoscut și apreciat economist al României, șef de 30 de ani al Băncii Naționale și o personalitate în care românii aveau - în anul 2014 - cea mai mare încredere. Între timp, imaginea Guvernatorului BNR se șifonează, el fiind acuzat că a fost colaborator al securității cu numele conspirativ „Manole”. Iată câteva lucruri inedite pe care nu le știai despre omul ce „ține” în mână banii țării.
Mugur Isărescu, fiul unui director de bancă
Numele său întreg este Mugur Constantin Isărescu. S-a născut la Drăgășani, județul Vâcea, la 1 august 1949. Părinții săi nu erau oameni foarte bogați, ci, mai degrabă, țărani din clasa de mijloc. Bunicul din partea mamei a fost preot. „Tata a fost iniţial învăţător, apoi, după război, a terminat ASE-ul, a fost şi ofiţer, a fost director de bancă în anii ‘50, apoi, aproape 20 de ani, a fost profesor de contabilitate. Mama, după ce m-a născut, a fost casnică”, declara Mugur isărescu într-un interviu acordat ziarului Adevărul.
Îl imită perfect pe ursul Baloo din Cartea Junglei
Este pasionat de desene animate și îl imită pe ursul Baloo, declara cel mai cunoscut economist al României tot pentru Adevărul. Guvernatorul Băncii Naţionale a ajuns şi în versurile maneliştilor. „Dacă Mugur Isărescu ar fi tatăl meu / Zi de zi ţi-aş face cadou câte un BMW”, sună o melodie cântată lui Florin Purice.
A fost arestat de miliție pentru că purta părul lung
În tinerețe purta plete și a fost arestat de poliție din acest motiv. „În studenţie eram destul de rebel, aveam plete. Odată, am fost săltat de pe bulevard de Miliţie. Mergeam la cinematograf şi am fost împins de nişte miliţieni civili într-un gang. Mi-au cerut buletinul şi mi-au zis să-i urmez. M-au urcat într-o dubă în care mai erau câţiva pletoşi şi m-au dus la secţie”, povestea el, recent, în presă.
Este cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume
În iulie 2009, Mugur Isărescu a fost desemnat de World Record Academy drept cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume. Mandatul său la șefia BNR numără 30 de ani. Singura întrerupere a fost în perioada decembrie 1999 – noiembrie 2000, când a ocupat funcţia de prim ministru al Guvernului CDR. În anul 2014 a fost considerat personalitatea în care românii au cea mai mare încredere, potrivit unui sondaj întocmit de INSCOP Research.
Mugur Isărescu nu are nici o datorie la bănci
Potrivit declarației de avere din anul 2019, Mugur Isărescu deține un teren agricol și unul intravilan în comuna Gruiu, sat Siliștea Snagovului, o casă de vacanță în Drăgășani, Vâcea, un apartament în sectorul 1 din București, o casă de locuit în Siliștea Snagovului, un autoturism Eagle, o barcă cu motor, bijuterii în valoare de peste 70.000 euro, ocolecție numismatică în valoare de peste 60.000 de euro, tablouri, icoane, alte bunuri sub formă de metale prețioase. Are, de asemenea,mai multe conturi în bănci, acțiuni la două firme. În ceea ce privește datoriile, nu are de dat nimănui nici un leu. Mugur Isărescu areun salariu annual de 806.333 lei, pe care îl încasează de la BNR. Mai are un salariu de 31.743 lei pe care îl încasează de la Academia Română și încă unulîn valoare de 351 lei pe care îl primește de la Academia de Studii Economice. Pensia lui anuală este de 136.224 lei, potrivit declarației de avere din 15 octombrie 2019.
Guvernatorul Băncii Centrale are 2 copii, Costin și Lăcrămioara
Mugur Isărescu este căsătorit cu Elena și aredoi copii. Costin și Lăcrămioara. Costin, care acum are 32 de ani, s-a însurat în 2018 cu iubita lui de atunci, Olga, și se ocupă de o afacere a familie. Este vorba despre o afacere cu vinuri, familia având la Drăgășani peste 40 de hectare de teren. Lăcrămioara are 43 de ani și a absolvit Universitatea Harvard.