Ce salariu avea Elena Ceaușescu și ce făcea cu el lună de lună

Ultima actualizare:

    Elena Ceaușescu punea la CEC toți banii câștigați
Elena Ceaușescu punea la CEC toți banii câștigați

Elena Ceaușescu, deși a fost Prima Doamnă a țării, a deținut și funcții importante. A fost vicepremier, dar și cercetător științific cu carte de muncă, astfel că lună de lună primea salariu: unul de la Guvern, altul de la Institutul de Cercetări Chimice din București (ICECHIM). Uite ce remunerație primea Leana și ce făcea cu banii!

A urmat trei clase primare și într-a IV-a a fost declarată repetentă. Și-a dat seama că școala nu este pentru ea, astfel că, după ce a lucrat o vară-două la câmp, și-a părăsit satul natal pentru București, unde a stat cu fratele ei Gogu și soția acestuia, Adela.

Elena Ceaușescu a fost muncitor necalificat

Primul ei serviciu a fost ca muncitoare necalificată într-o fabrică de produse farmaceutice. Ceva mai târziu și-a găsit, prin relațiile fratelui ei, un post de ucenică la fabrica de textile Jaquard.

După război, Elena a devenit laborantă la un laborator chimic. După 1937, când a intrat în Partidul Comunist, viața acesteia a început să se schimbe încet-încet. 

În 1945, Elena Ceaușescu  s-a angajat ca secretară la Ministerul de Externe însă a fost demisă pentru incompetență.

Această situație era văzută ca incompatibilă cu calitatea ei de soție a unui personaj de seamă al conducerii de partid, cum era pe atunci Nicoale Ceaușescu, drept pentru care, la ordin, s-a înființat, în cadrul Facultății de Chimie Industrială, la Institutul Politehnic din București, un curs fără frecvență pe care l-a urmat. Așa a dobândit titlul de inginer chimist.

Elena Ceaușescu avea un venit de 21.000 de lei

În anul 1967, Leana a devenit doctor în chimie, cu teza „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”. Așa că în 1957 a ajuns chiar cercetător științific la ICECHIM cu acte în regulă, după care director general. De aici câștiga un salariu de 6.000 de lei.

Din 1983, a ajuns vicepremier în Guvernul condus de Constantin Dăscălescu. De aici mai primea încă 15.000 de lei. Venitul ei ajungea la un total de 21.000 de lei, potrivit istoricilor. Dar cum tot luxul îi era asigurat de stat, aceștia spun că Elena Ceaușescu depunea toți banii la CEC pe numele celor trei copii și al nepotului său, fiul lui Valentin. ”La început făcea depunerile personal, după care a început să-l trimită ba pe șoferul personal, ba pe coafeză sau pe menajeră”, povestește profesorul universitar Lavinia Betea.

După Revoluție, banii au dispărut și nu s-a aflat niciodată unde a ajuns averea ei. Atât economiile sale, cât și bijuteriile, blănurile, pantofii, gențile de firmă, precum și alte accesorii.   

Citește și:

https://www.click.ro/news/national/poze-rare-uite-l-pe-nicolae-ceausescu-slip

https://www.click.ro/news/national/cati-bani-avea-nicolae-ceausescu-conturi-1989

https://www.click.ro/news/national/colonelul-care-i-executat-pe-nicolae-si-pe-elena-ceausescu-face-acelasi-lucru

https://www.click.ro/news/national/locul-secret-care-ceausescu-impusca-fazani

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net