Ce schimbată este Felicia Anghel, mama lui Ionuț, copilul ucis de câini!
Nu există durere mai mare ca cea pe care o simte o mamă atunci când îi moară copilul de câțiva anișori. Felicia Anghel a trecut printr-un astfel de coșmar, atunci când fiul ei de doar 4 ani a pierit mâncat de câini. Uite ce schimbată este mama lui Ionuț, la cinci ani de la cumplita tragedie!
De multe ori viața bate filmul, iar destinele ajung să fie schimbate într-o clipită. Soții Anghel nu și-ar fi imaginat niciodată că, odată plecați la serviciu, nu-și vor revedea mezinul niciodată.
Dar iată că neprevăzutul s-a întâmplat, iar fiul lor cel mic, Ionuț, de doar 4 ani, a sfârșit într-un mod cumplit: sfâșiat de maidanezi pe un teren viran aflat în vecinătatea Parcului Tei, din sectorul 2 al Capitalei.
Se afla în grija bunicii, care l-a pierdut din vedere. Plecase în fugă pe aleile parcului, în spatele fratelui mai mare, care pe atunci avea 6 ani.
Nenorocirea s-a petrecut pe 2 septembrie 2013, iar de atunci mama copilului trăiește cu suferința.
Îl are pe Andrei, băiatul de 11 ani, căruia îi acordă toată atenția, dar nimic nu poate ocupa locul gol lăsat de Ionuț. S-a refugiat în muncă și se ocupă de Asociația Memorială Ionuț Cosmin Anghel- AMICA și încearcă să nu se neglijeze nici pe ea.
În ultima perioadă și-a schimbat cu totul înfățișarea: are coafură nouă, părul lung și drept, iar din negru-șaten a devenit blondă.
Ochelarii de vedere au fost schimbați cu unii moderni, a slăbit și și-a schimbat garderoba. Iarna poartă blănuri, iar vara adoptă ținute tinerești.
În urma lungului proces care a durat trei ani, familia Anghel a câștigat în instanță, în mai 2016, 2,4 milioane de euro.
Jumătate din sumă îi revine lui Andrei, pentru șocul suferit în momentul în care și-a văzut fratele sfârtecat de haita de câini.
Banii au fost achitați de Constantin Ciorăscu, administratorul firmei Tei Rezidenţial, care deţinea terenul unde a fost ucis micuțul.
Bărbatul a fost condamnat atunci și la trei ani de închisoare cu executare.