Ce se întâmplă cu arestarea lui Sebastian Ghiță

Ultima actualizare:

    Sebastian Ghiță se află în libertate, în Serbia
Sebastian Ghiță se află în libertate, în Serbia

Sebastian Ghiţă vrea cu orice preț să scape de răspunderea în fața legii. Avocatul său a depus contestație la al treilea mandat de arestare emis pe numele său, iar Instanţa Supremă se va pronunța astăzi.

Este vorba despre mandatul de arestare emis în lipsă pe numele său în dosarul în care este cercetat alături de Victor Ponta pentru fapte de corupţie în legătură cu vizita în România a fostului prim-ministru britanic Tony Blair.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) vor decide astăzi dacă admit sau resping contestația, deși ar fi trebuit să dea un verdict ieri, dar au amânat.

Magistraţii au emis, în 6 iunie, noul mandat de arestare pentru omul de afaceri, iar pe 12 iunie avocații acestuia au l-au contestat.

În acest dosar, procurorii DNA au anunţat, pe 6 septembrie 2016, că Victor Ponta este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani.

Ulterior, pe 10 septembrie, magistraţii ICCJ au modificat condiţiile controlului judiciar. Astfel, fostului premier i-a fost ridicată interdicţia de a face declaraţii în public despre dosar. Totodată, Ponta a primit permisiunea de a părăsi ţara.

Potrivit procurorilor, Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă pentru a organiza vizita fostului premier britanic Tony Blair în România.

În schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pentru Paralment pe listele PSD, susţin anchetatori.

Audiat prin videoconferință

Totodată, Ghiță va fi audiat, astăzi, de judecătorii de la Tribunalul Prahova  prin videoconferință în dosarul Hidro Prahova. Asta după ce procurorii DNA au solicitat mandate de arestare și în acest caz.

Magistrații au solicitat audierea lui Sebastian Ghiţă încă din 8 iunie, dar, “din motive tehnice şi administrative”, acest lucru nu a fost posibil până acum.

Dacă în urma audierilor, se va admite solicitarea procurorilor, Sebastian Ghiţă se va alege cu patru mandate de arestare preventivă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net