Ce se întâmplă cu banii din cont dacă renunţi la Pilonul II

Ultima actualizare:

    Administratorii de fonduri vor înmulţi şi sumele românilor care nu mai vor o pensie privată
Administratorii de fonduri vor înmulţi şi sumele românilor care nu mai vor o pensie privată

Pensia privată nu va mai fi obligatorie şi te vei putea retrage de la Pilonul II. Dar asta nu înseamnă că-ţi vei scoate banii din cont. Suma strânsă va rămâne pe loc până la împlinirea vârstei de pensionare, timp în care administratorul fondului o va înmulţi în continuare.

Pensie privată şi pensie de la stat. Aşa s-au gândit autorităţile în 2007 că ar fi bine să aibă generaţiile viitoare de vârstnici. Şi asta dintr-un motiv simplu: populaţia este îmbătrânită şi nu vor exista suficienţi angajaţi care să poată susţine pensiile din contribuţiile lor. Şi cel mai bine ar fi ca fiecare să adune pe timpul activităţii bani într-un cont propriu, administrat de către unul dintre cele şapte fonduri.

Dar iată că, la 11 ani distanţă, guvernanţii din vremurile actuale au o altă dorinţă. Să poată achita obligaţiile aflate acum în plată. Ce va mai fi peste 10-20 de ani nu e treaba lor. Tocmai de aceea au dat o lege care-i încurajează pe români să renunţe să mai cotizeze la Pilonul II, pensia privată, şi să dea toţi banii din contribuţii la Pilonul I, pensia de stat. Cei care se vor retrage de la Pilonul II trebuie să ştie că tot ce au strâns în cont de-a lungul timpului va rămâne în continuare în administrarea fondului de pensii.

”Banii acumulaţi rămân în contul personal, vor fi administraţi şi vor produce randament. Oamenii vor primi, în continuare, scrisoarea anuală cu suma strânsă şi vor putea verifica pe site cât au. Practic, nu va fi nici o schimbare în acest sens. Singura schimbare vine din faptul că în cont nu vor mai intra contribuţii, deci pensia care va fi încasată va fi mai mică”, a explicat pentru Click! Mihai Bobocea, de la Asociaţia Pensiilor Administrate Privat din România.

Asta înseamnă că suma de bani nu se va devaloriza până când tinerii din ziua de azi se vor pensiona. Banii vor putea intra în posesia beneficiarilor la împlinirea vârstei standard de pensionare: 63 de ani femeile şi 65 de ani bărbaţii. În acest moment, 7,2 milioane de români contribuie la pensia privată şi în conturi s-au acumulat 10 miliarde de euro. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net