Ce se întâmplă cu brancardierul de la "Victor Babeș", care ar fi detubat o pacientă, iar aceasta a murit

Ultima actualizare:

    Inquam Photos
Inquam Photos

Incident incredibil joi după-amiază la cea mai secție ATI din România dedicată Covid, cea de la Spitalul “Victor Babeș” din Capitală. O pacientă de 65 de ani, bolnavă de Covid și intubată din 25 noiembrie a decedat după ce a fost deconectată de la aparate și dusă de vie la morgă, pentru că s-a crezut că este… moartă. Vinovatul este, se pare, un brancardier, dar poliţiştii şi procurorii au demarat o anchetă.

Povestea s-a aflat după ce chiar conducerea spitalului a sesizat poliția și procuratura.”Medicul de gardă din Terapie a anunțat medicul coordonator de gardă, coordonatorul gărzii a anunțat Poliția Și Procuratura. Aceasta este și procedura. Imediat a fost anunțat directorul medical, după care am fost anunțat eu”, a declarat managerul de la Victor Babeș, Ioan Emilian Imbri pentru Antena3.ro.  

Ce spune Poliția

”În seara de 10 decembrie, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost informată cu privire la decesul unei persoane internate într-un spital din Sectorul 3. Având în vedere că subzistă suspiciuni cu privire la cauza decesului, Serviciul Omoruri a declanşat verificări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3”, a transmis, joi seară, Poliţia Capitalei, potrivit News.ro. Sunt anchetate toate persoanele implicate adică: brancardierul, echipa de gardă de la Terapie Intensivă, medicul șef de gardă pe spital, inclusiv conducerea spitalului, în total opt persoane.

Ce se știe din primele cercetări

Potrivit Antena3.ro, pacienta era într-un salon cu 2 paturi. În cursul după-amiezii, doctorul de gardă a constantat decesul celeilalte paciente. Conform procedurii, persoana decedată este acoperită în întregime cu un cearșaf, însă este lăsată intubată și conectată la aparate timp de 2 ore. După această perioadă, un asistent medical o decuplează de la aparate și o lasă intubată, dar acoperită, potrivit procedurii. În urma asistentului, brancardierul de serviciu ia persoana decedată și o duce la morgă, în mod normal, intubată. Potrivit unor surse din spital, brancardierul de la Victor Babeș nu ar fi văzut-o pe femeia decedată și s-a îndreptat spre cealaltă pacientă pe care a decuplat-o de la aparate, a detubat-o și a dus-o spre morgă. În acest moment, se așteaptă rezultatul necropsiei care va stabili cauzele morții pacientei.

Suspect în dosarul de ucidere din culpă

Brancardierul de la Spitalul "Victor Babeș" are calitatea de suspect în dosarul de ucidere din culpă, care a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. "Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. În cauză, un bărbat de 58 de ani, angajat al unității spitalicești (brancardier) are calitatea de suspect", a transmis, vineri, Poliția Capitalei.

Citește și:

Medic reţinut după ce a sechestrat şi agresat în cabinet două persoane

În decembrie împlinim un an de coronavirus. Unde s-ar fi înregistrat cu adevărat primele infecții

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net