Cea de-a cincea victimă a accidentului de elicopter de la Tăureni a fost găsită în această dimineaţă
Porivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, Mihai Gagyi, ultima victimă a accidentului de elicopter de la Tăureni, un afacerist german, a fost găsită la circa zece metri distanţă de elicopter, care se află încă în apă, potrivit Mediafax.
Căutarea acesteia a fost întreruptă în cursul nopţii din ordinul prefectului de Mureş, Corneliu Grosu, din motive de securitate pentru scafandri.
Scafandrii ISU Mureş, dar şi alte persoane, au reluat, în această dimineaţă, căutarea ultimei victime a accidentului de elicopter de la Tăureni, în care şi-au pierdut viaţa cinci persoane, între care şi proprietarul aparatului de zbor, omul de afaceri Sorin Ţerbea.
Reprezentanţii Prefecturii Mureş spuneau că accidentul aviatic a avut loc imediat după ce aparatul de zbor - la bordul căruia se aflau omul de afaceri Sorin Ţerbea, o angajată a acestuia, pilotul şi o familie germană, formată din soţ, soţie şi fiu adult - s-a ridicat la o altitudine de peste 100 de metri, iar din motive necunoscute încă, s-a prăbuşit în lacul din localitatea Tăureni.
Câţiva localnici au sărit imediat în ajutorul victimelor reuşind să o salveze pe angajata lui Ţerbea, după care echipajele de intervenţie au scos din apă patru cadavre - cel al omului de afaceri Sorin Ţerbea, al pilotului, al femeii germane şi al fiului acesteia.
"Vorbim despre o încercare de decolare nereuşită, asta spun cei care au văzut accidentul, însă la o altitudine de 100-150 de metri aeronava a luat o poziţie nefirească şi s-a îndreptat spre lac. Câţiva localnici au sărit repede în apă şi au reuşit să salveze o femeie. Am văzut la faţa locului patru cadavre, doi cetăţeni germani, omul de afaceri Ţerbea şi pilotul", a declarat, în curusl nopţii de luni spre marţi, prefectul judeţului Mureş, Corneliu Grosu.
Primarul din localitatea Tăureni, Ovidiu Petru Oltean, declara că Sorin Ţerbea şi cei trei oameni de afaceri germani au făcut, luni după-amiază, o vizită la o fabrică de mobilă din localitate.
Oltean mai spunea că, în timpul vizitei, omul de afaceri a fost sunat de DNA, după care a devenit irascibil şi a decis să plece.
Conform sursei citate, aparatul de zbor s-a prăbuşit în lac la trei-patru minute de la decolare, la circa două sute de metri distanţă de locul din care plecase.
Sorin Ţerbea era reprezentantul cluburilor de fotbal în sală în Comitetul Executiv al FRF şi patron al echipei Cityu's Târgu Mureş.