Cea mai caldă zi a iernii: unii la soare în parc, alţii cu undiţa la copcă

Ultima actualizare:

    Părinţii s-au bucurat alături  de copii de vremea primăvăratică, iar Nea Costel a petrecut ieri  câteva ore pe baltă,  pescuind la copcăFoto: Sever Gheorghe
Părinţii s-au bucurat alături de copii de vremea primăvăratică, iar Nea Costel a petrecut ieri câteva ore pe baltă, pescuind la copcăFoto: Sever Gheorghe

După câteva săptămâni de ger năprasnic, am cunoscut şi primăvara. Nu calendaristică, e drept, dar ne-am bucurat de prima zi cu temperaturi de peste 20 de grade Celsius. Miercuri, 3 februarie, românii au luat cu asalt parcurile, dar şi terasele!

Nu mai puţin de 22 de grade Celsius s-au înregistrat miercuri la amiază la Zimnicea, în judeţul Teleorman. A fost probabil record istoric în această localitate, pentru luna februarie. Meteorologii arată că, pentru această perioadă, temperatura maximă absolută a fost înregistrată în anul 1995, la staţia Medgidia: 26 de grade!

Cald a fost şi la Bucureşti, unde mercurul din termometre indica valori de aproximativ 20 de grade. Adică la fel ca într-o zi călduroasă de aprilie! Oamenii au profitat din plin: la orele prânzului, în parcurile Capitalei abia dacă aveai loc să arunci un ac. Cu bebeluşii în cărucioare, pe biciclete sau role, însoţiţi sau nu de animăluţul de companie preferat, bucureşteni de toate vârstele au ieşit să ia o gură de aer în prima zi de primăvară… din această iarnă.

După o plimbare în parc,  tinerii s-au oprit să bea  o bere la terasă
După o plimbare în parc, tinerii s-au oprit să bea o bere la terasă

“Zici că e aprilie sau mai, nicidecum lună de iarnă. E perfect, suntem în parc de la ora 13.00 şi nu cred că plec până după 17.00, când se înserează. Mă voi plimba cu fetiţa mea şi ne vom bucura de fiecare rază de soare. Nu de alta, dar nu ştiu cât va ţine vremea cu noi. Parcă văd că în câteva zile se întoarce gerul”, ne-a mărturisit Olesia, o mămică în vârstă de 28 de ani.

Au fost şi bucureşteni care s-au dezlipit mai greu de bucuriile iernii. Şi-au luat termosul cu ceai cald sau cafea, scăunelul de camping şi, cu undiţa la spinare, au pornit-o la o partidă de pescuit, la copcă. Şi asta în ciuda temperaturilor ridicate care au topit gheaţa până la limita pericolului. “E adevărat că la mal s-a cam dus gheaţa, dar mai rezistă încă pe mijlocul bălţii. Cred că va fi ultima zi de copcă pe anul acesta şi vreau s-o petrec aici, pe baltă. Nu mi-e frică. Dacă mă scap în apă, mă încălzesc cu un şpriţ”, glumeşte nea Costel, un pescar care-şi încerca ieri norocul pe Lacul Pantelimon, la periferia Capitalei.

Se întoarce frigul în toată ţara

De astăzi, vremea se răceşte în toată ţara,  din pricina unui ciclon care urcă dinspre Marea Mediterană. Acesta a adus, azi-noapte, precipitaţii mixte, vânt puternic de până la 60-70 km/h, iar în zonele înalte chiar viscol. Bineînţeles că şi temperaturile vor scădea drastic în toate regiunile. Astfel, mâine, valorile vor fi preponderent negative, iar în centrul ţării va fi ger, adică sub minus 10 grade Celsius. Sâmbătă, însă, se anunţă vreme frumoasă. Temperaturile vor fi uşor peste mediile perioadei. La munte, în prima parte a zilei, va fulgui sporadic în Carpaţii Orientali.

S-a rupt gheaţa de pe lac cu tot cu ei

Aici au căzut un copil de 9 ani  şi mătuşa lui, de 40 de ani
Aici au căzut un copil de 9 ani şi mătuşa lui, de 40 de ani

Caz dramatic la Câmpina. Un copil de 9 ani, care suferea de autism, şi mătuşa sa de 40 de ani au căzut într-un lac după ce gheaţa a cedat sub greutatea lor. S-a întâmplat, miercuri după-amiază, pe Lacul Curiacu, din Prahova. Se pare că totul s-a produs după ce băiatul s-a smuls din braţele femeii şi a fugit pe apa îngheţată. Matuşa s-a dus speriată după el, iar în acel moment gheaţa a cedat  şi cei doi au căzut în apa rece. Un bărbat care trecea prin zonă cu bicicleta a zărit întreaga scenă şi s-a aruncat după victime. Conform celor de la ISU Prahova, 15 pompieri au intervenit cu o barcă penumatică şi cei doi au fost scoşi, deşi intervenţia a fost ingreunată atât de sloiuri, cât şi de faptul că femeia a fost prinsă în gheaţă. “Persoanele respective nu au suferit leziuni, sunt conştiente şi au fost transportate la spitalul din Câmpina”, ne-a declarat Raluca Avasiloaie, purtător de cuvânt la ISU Prahova. (Laura Petrescu)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net