Cele mai importante 15 momente ale anului 2014 în România
Bun sau rău, anul 2014 a fost unul de zbateri încrâncenate pe scena politică din România, un an al marilor decizii, dar și al marilor deziluzii. Anul acesta a fost marcat de o serie de catastrofe aviatice care au răpit țării oameni valoroși, care au lăsat în urmă multe lacrimi și întrebări fără răspuns. Iată care au fost cele mai importante momente ale anului de care tocmai ne despărțim!
Ianuarie. În prima zi a anului, mai multe state ale Uniunii Europene au ridicat restricțiile pe piața muncii impuse românilor. După șapte ani de prezență în UE, cetățenii români au fost acceptați la muncă, fără restricții, în Germania, Austria, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franța, Malta și Marea Britanie.
Ianuarie. Pilotul Adrian Iovan și studenta voluntară Aura Ion își pierd viața în urma prăbușirii avionului în care se aflau, la 20 ianuarie. Aeronava, la bordul căreia se aflau medici de renume din România, se deplasa de la București la Oradea, de unde aceștia urmau să recolteze organe de la un pacient. În urma anchetei s-a stabilit că pilotul a efectuat o manevră riscantă, contrar procedurilor, coborând aeronava sub nivelul acceptat. În urma presiunii publice șeful IGSU, Ioan Burlui, și ministrul de interne, Radu Stroe, și-au prezentat demisia.
Februarie. Liderii PNL au decis să iasă de la guvernare, gest care a dus la desființarea Uniunii Social Liberale. Victor Ponta a fost constrâns astfel să formeze un nou guvern, fără partenerul său de alianță, Crin Antonescu.
Martie. Opt „grei” din fotbalul românesc au ajuns la închisoare în dosarul transferurilor de jucători. A fost un șoc în lumea fotbalului de la noi, căci printre cei încarcerați s-a aflat și Gică Popescu, un etalon al Generației de Aur.
Mai. Alegeri europarlamentare. Alianța PSD-UNPR-PC câștigă cele mai multe mandate în Parlamentul European (17), în urma scrutinului din 25 mai. A fost urmată de PNL (6 mandate) și PDL (5 mandate). Surpriza a fost intrarea în PE a candidatului independent Mircea Diaconu, care a obținut 6,92% din voturi, mai mult decât PMP sau UDMR.
Iunie. Fratele președientelui Traian Băsescu, Mircea, a fost arestat la 20 iunie sub acuzația de luare de mită. Procurorii au dovedit că Mircea Băsescu a primit 250.000 de euro pentru a interveni pentru eliberarea din închisoare a interlopului Bercea Mondial.
Iulie. La 1 iulie, salariul minim pe economie a ajuns la 200 de euro (900 de lei), însă e departe de remunerația altor cetățeni ai Uniunii Europene.
August. Simona Halep a avut cel mai prolific an sportiv din carieră, ajungând pe locul doi în ierarhia WTA. Două luni mai târziu, sportiva română avea să-și treacă în palmares prima victorie împotriva numărului unu mondial, Serena Williams, la Turneul Campioanelor.
August. Omul de afaceri Dinu Patriciu (64 de ani) a încetat din viață pe 19 august, la Londra, din cauza unei boli grave (cancer). Patriciu a fost considerat de apropiați cel mai performant om de afaceri de la noi, un vizionar.
August. Fostul lider PC Dan Voiculescu a fost arestat pe 8 august, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), la 11 ani de la începerea urmăririi penale pe numele său. A primit zece ani de închisoare cu executare.
Octombrie. Anghel Iordănescu a preluat naționala de fotbal a României, după un mandat dezastruos al lui Victor Pițurcă. „Satana” nu a calificat echipa la mondialul din Brazilia din cauza tacticii sale păguboase.
Octombrie. Din prima zi a lunii, angajatorii plătesc contribuții sociale reduse cu 5%, după ce Guvernul a promovat un act normativ în acest sens cu scopul stimulării creșterii locurilor de muncă. Totodată, Executivul speră, prin această măsură, să-i determine pe patroni să nu mai păcălească bugetul de stat. Autoritățile mizează pe o scădere de 10% a evaziunii fiscale, în urma reducerii CAS.
Noiembrie. Klaus Iohannis câștigă, surprinzător, alegerile prezidențiale din 16 noiembrie. Victoria sa e pusă pe seama „trezirii electoratului tânăr, de dreapta”.
Noiembrie. Pe 21 noiembrie, nouă militari români, care se îndreptau spre poligonul Cincu, și-au pierdut viața după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbușit, inexplicabil, într-o localitate din județul Sibiu. Opt dintre ei au murit pe loc, iar cel de-al nouălea a pierdut lupta cu viața la 8 decembrie, în spital.
Decembrie. Tragedia de la Siutghiol. Patru salvatori Smurd își pierd viața în urma prăbușirii unui elicopter-ambulanță în lacul din stațiunea Mamaia, la câteva sute de metri de mal. Ancheta e încă în desfășurare, însă decesele par a fi cauzate de intervenția defectuoasă a echipajelor de salvare.