Cele mai mari salarii din România: Ei sunt managerii de 1.000 euro pe zi!
Clasamentul oficial al celor mai consistente remuneraţii din România cuprinde nume care nu spun prea multe publicului larg. Însă ei sunt oamenii care conduc mii de angajaţi şi învârt pe degete venituri lunare foarte mari.
Conform topului realizat de Ziarul Financiar, cel mai bine plătit angajat din România este Ionuţ Costea, preşedintele Eximbank şi cumnatul lui Mircea Geoană. Potrivit declaraţiei de avere, acesta a încasat 27.000 euro pe lună în 2009, adică peste 1.000 de euro pe zi. Costea a fost numit la Eximbank în timpul guvernării din 2009 PDL-PSD.
Locul doi este ocupat de Adrian Băicuşi, actual director al Transelectrica. Managerul s-a bucurat de 20.500 de euro venit lunar cât timp a fost preşedinte al Siemens România, suma oficială fiind extrasă din declaraţia de avere.
Alexandrina Gătej este singura femeie din Top 5, cu un salariu de 18.000 de euro încasat ca CEO al Unilever South Central Europe în 2009. În prezent, ea este preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Americane.
Locul 4: Paul Ichim, vicepreşedinte EximBank, a câştigat 16.700 de euro pe lună în 2009, informaţie „scăpată" pe piaţă odată cu publicarea declaraţiilor de avere de către Agenţia Naţională de Integritate.
Gheorghe Carabaşan, locul 5, a luat 12.400 de euro în 2009, ca prim-vicepreşedinte CEC Bank.
Dacă aceste sume oficiale vi se par colosale, e cazul să ştiţi că se vehiculează remuneraţii şi mai mari încasate de diverşi manageri, dar neconfirmate deocamdată. Pe locul 1 - Robert Rekkers, preşedintele Băncii Transilvania, cu un salariu de 40.000 - 50.000 de euro. Violeta Ciurel, cea care conduce operaţiunile companiei de asigurări Axa, ar câştiga 30.000 de euro, urmată de Gunter Grieb, preşedintele Kaufland, cu 29.000 euro.
Cea mai mare leafă din Bucureşti: 34.000 €
Carmen Negoiţă câştigă de 9 ori mai mult decât soţul său, primarul sectorului 3