Centrala Nucleară de la Cernavodă funcționează din nou la capacitate maximă

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost reconecatată la Sistemul Energetic Național (SEN), în noaptea de joi spre vineri, anunță reprezentanții Nuclearelectrica. Reactorul 2 s-a deconectat automat de la SEN, joi dimineață, în urma unei defecțiuni apărute la sistemul electric de proces.

Centrala de la Cernavodă a fost nevoită să funcționeze la capacitate redusă, joi, în urma incidentului anunțat de reprezentanții Nuclearelectrica, însă acest lucru nu a reprezentat niciodată un pericol pentru populație. Conform oficialilor companiei, deconectarea automată a reactorului 2 și lucrările de remediere „nu au avut un impact advers asupra personalului, populației și mediului înconjurător, fiind realizate cu respectarea normelor de securitate nucleară și procedurile aplicabile”, spune directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță.

De altfel, experții în energie nucleară au ținut să precizeze că asocierea acestor incidente de la Cernavodă cu evenimentele premergătoare catastrofei de la Cernobîl este total nepotrivită.

„În mod nefericit, opririle recente de la CNE Cernavodă au fost asociate în mod eronat condiţiilor premergătoare care au condus la accidentul de la Cernobîl. Această asociere este imposibilă din punct de vedere tehnic din următoarele considerente: diferenţele dintre reactoarele de tip CANDU (tehnologie utilizată la Cernavodă) şi RBMK (cum a fost cel de la Cernobîl) sunt fundamentale. (…) Deciziile de oprire controlată se iau în conformitate cu normele şi procedurile de securitate nucleară aplicabile în astfel de situaţii. Reducerea de putere poate apărea tot din necesitatea efectuării unor lucrări de remediere, însă reactorul rămâne în permanenţă conectat la reţea cu totalitatea funcţiilor de securitate nucleară asigurate”, afirmă Teodor Chirică, președintele onorific al Forumului Atomic Român – „Romatom”.

Avaria de la CNE Cernavodă a ieftinit energia electrică

Oprirea reactorului 2 al centralei a avut un efect important asupra prețului energiei electrice pe piața spot a bursei de energie OPCOM. În urma deficitului de electricitate înregistrat ca urmare a reducerii activității Centralei de la Cernavodă, prețul energiei a scăzut, joi, cu 35%. Cele două reactoare de la Cernavodă produc aproximativ 20% din cantitatea totală de energie electrică transmisă în Sistemul Energetic Național, iar diminuarea capacității de producție a determinat o creștere a aportului energiei electrice introduse în SEN de Hidroelectrica.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net