Chinezul îndrăgostit de Eminescu, mort în gară

Ultima actualizare:

    Yin Yuguo a venit  în 2018 în Bacău ca să  înveţe limba română
Yin Yuguo a venit în 2018 în Bacău ca să înveţe limba română

Destin tragic pentru un tânăr chinez îndrăgostit de Eminescu şi de România. La numai 16 ani, tânărul Yin Yuguo şi-a găsit sfârşitul în gara din Roman. A vrut să coboare din tren când acesta se pusese deja în mişcare, dar s-a lovit la cap de o bornă şi a murit.

Tânărul care studia la Universitatea din Bacău a murit sâmbătă, în urma unui accident stupid. În vârstă de 16 ani, studentul chinez a plecat sâmbătă, singur, într-o drumeţie, la Cetatea Neamţului. El s-a urcat în tren, dar s-a speriat când a crezut că se află la Paşcani, în momentul în care trenul abia se urnise din loc din Roman. Pentru că trenul avea viteză mică, s-a aruncat din mers, dar s-a lovit la cap de o bornă şi a murit. ”A fost găsit decedat la aproximativ 200 de metri de gara CFR în triajul gării CFR Roman, cu o leziune în zona capului”, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Neamţ, Robert Costin, potrivit ziarului Deşteptarea. 

Studentul Yin Yuguo era îndrăgostit de ţara noastră. Reporterii Recorder au realizat un reportaj cu el, pe 1 Decembrie, la Alba Iulia. “În viaţa unei redacţii apar, din când în când, personaje care devin legendare. Ele nu au neapărat o importanţă socială sau politică, dar cuvintele, grimasele, strigătele lor, rămân pentru totdeauna în memoria reporterilor”, au scris reporterii recorder.ro la aflarea veştii morţii studentului chinez.

Despre student a vorbit şi profesorul Ioan Dănilă, de la Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău. „Yin Yuguo avea 16 ani. A ajuns la noi, la universitate, în toamna lui 2018, ca student la clasa pregătitoare. Avem un astfel de program pentru viitorii studenţi străini. El absolvise liceul în ţara lui şi plănuia să stea patru ani în Bacău, timp în care să înveţe limba şi să termine Facultatea de Litere. A colaborat cu Institutul Cultural Român din Beijing, iar dragostea lui pentru România a început după ce l-a citit pe Eminescu în chineză. Era singurul copil al unei familii de intelectuali: mama sa e profesoară universitară de limba şi literatura chineză, iar tatăl e profesor de cultură şi civilizaţie indiană. Visul lui Yuguo era să înveţe limba română şi să traducă literatură românească în limba chineză. Acum două săptămâni, pe 15 ianuarie, de ziua lui Eminescu, a mers, fără să-l fi trimis cineva, să recite din Eminescu, în chineză, la o manifestare culturală de la Galeria Alfa, din Bacău. Lua trenul să viziteze case memoriale de scriitori, muzee, încerca să înţeleagă ţara în care ajunsese. Era o excepţie, am avut mulţi studenţi străini, dar nici unul atât de pasionat de cultura românească“, a spus profesorul, citat de adevarul.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net