Cât de înțelepți au fost magii care i-au adus daruri pruncului Iisus

Este tradițional ca în poveștile de Crăciun să fie pomeniți cei trei magi, dar de fapt Evanghelia nu ne spune numărul lor ci deducem acest lucru din numărul cadourilor pe care l-au nou născutului Iisus, aur, tămâie și smirnă. Pe de altă parte, scenele prin care obișnuiesc creștinii occidentali să recreeze momentul Nașterii nu sunt conforme Evangheliei deoarece magii sunt pomeniți de Matei, dar care nu ne spune nimic de iesle, iar ieslea este pomenită de evaghelistul Luca, cel care nu ne spune nimic de magi.

Ce sunt magii și cât sunt ei de înțelepți

Închinarea magilor, de Peter Paul Rubens, 1609 și 1628-29 (foto: wikipedia)
Închinarea magilor, de Peter Paul Rubens, 1609 și 1628-29 (foto: wikipedia)

Dar ce sunt magii? în limba română pot fi învățați, filosofi, astrologi, magicieni sau chiar vrăjitori, dar traducerile în limba engleză spun că erau “wise men”, adică înțelepți. În limba greacă, în care a fost scrisă Evanghelia, este un cuvânt împrumutat din limba persană care desemnează pe învățații care se pricep la astronomie și care aveau și îndatoriri de preoți ai lui Zarahustra. 

Așadar acești preoți păgâni intră și se plimbă printr-un Ierusalim în care străinii nu erau deloc bineveniți, întrebând în stânga și în dreapta unde-l pot găsi pe “nou-născutul rege al Iudeei”, în condițiile în care în Iudeea era rege Irod, un tiran nemilos și răzbunător. Mai mult, acești “înțelepți” acceptă să-l întâlnească pe regele-tiran Irod și au încredere oarbă în el când spune că abia așteaptă să se închine nou-născutului rege. Magii sunt avertizați să nu se întoarcă la rege, iar regele înțelege că a fost amăgit. Aici Evanghelia folosește cuvântul “amăgit” pentru a traduce “ἐνεπαίχθη - enepaichthē”, același cuvânt fiind însă folosit atunci când Matei descrie batjocura sau bătaia de joc la care este supus Iisus, ca Rege al Iudeilor (Matei 20:19; 27:29, 31, 41).

Valaam, un mag din vechime, mai puțin înțelept

Valaam și îngerul, pictură de Gustav Jaeger, 1836 (foto: wikipedia)
Valaam și îngerul, pictură de Gustav Jaeger, 1836 (foto: wikipedia)

Pe de altă parte, conform lui Philon din Alexandria, filosof contemporan cu Iisus, Valaam, fiul lui Beor, era un astfel de mag (Num 22:22-35), și este considerat unul din cele mai puțin inteligente persoane din Sfânta Scriptură! Valaam își încalecă măgărița și pleacă să-i blesteme pe Israeliți, dar Dumnezeu trimite un înger pe care doar bietul animal îl vede. Când Valaam bate animalul pentru că e neascultător măgărița îl dojenește cu glas de om și îi explică calm că se poartă irațional. Îngerul lui Dumnezeu dă dreptate animalului și se dovedește că măgărița este mai înțeleaptă decât stăpânul ei. Când în sfârșit Valaam ajunge să-l blesteme pe poporul lui Israel, Dumnezeu îi transformă blestemele în binecuvântări, iar Valaam se dovedește a fi mai degrabă un nătâng.

Motivul pentru care suntem convinși că evanghelistul Matei îl considera pe Valaam mag este faptul că face referire la profeția lui despre steaua care va răsări din Israel (Num 24:17) atunci când magii vorbesc despre Iisus: "Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui". (Mat 2:2)

Și Eusebiu de Cezareea îl consideră pe Valaam un înaintaș al magilor de la răsărit “De aceea, fiind mişcaţi de cuvintele lui, când au zărit steaua fixată vertical deasupra Iudeei, magii au pornit în căutarea celui vestit de Valaam”.

Sfântul Ioan Gură de aur compară profeția marelui preot Caiafa (Ioan 11:51-52) cu profeția lui Valaam: ”Un lucru asemănător vei găsi şi la Valaam. A fost chemat să blesteme pe poporul iudeu; dar el nu numai că nu l-a blestemat, ci a prezis chiar lucruri mari şi minunate; și nu numai despre popor, ci și despre venirea Mântuitorului" (Omilii la Facere (I).

Putem concluziona că cei trei magi nu au fost neapărat înțelepți și nici drept-credincioși ci mai degrabă lucrarea lui Dumnezeu se face deseori prin persoane la care te aștepți mai puțin, prin persoane păcătoase sau chiar prin păgâni arătând astfel că la Dumnezeu totul este cu putință.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net