Cine este generalul Radu Theodoru? A fost acuzat de trădare și este susținător al antisemitismului, homofobiei și al lui Stalin
Generalul în rezervă Radu Theodoru a avut o carieră plină de controverse și, de mai mulți ani, se numără printre susținătorii lui Călin Georgescu. Acum, el este acuzat de trădare de către procurorii DIICOT, alături de alte șase persoane.

Radu Theodoru este unul dintre cei mai înfocați susținători ai lui Călin Georgescu, precum și ai grupării paramilitare Comandamentul „Vlad Țepeș”, care dorea să răstoarne ordinea de stat din România. Potrivit informațiilor publicate de adevarul.ro, generalul în rezervă are 101 ani și, în anii 1990, s-a numărat printre fondatorii partidului extremist România Mare.
De asemenea, el a ajuns până la poziția de vicepreședinte al PRM, partid condus de Corneliu Vadim Tudor. În trecut, generalul în rezervă a publicat mai multe cărți și articole în care a promovat atitudini antisemite și a negat Holocaustul din România.
Cine este generalul Radu Theodoru
Generalul în rezervă s-a născut în 1924, la Ineu (județul Arad), iar în 1942 a obținut brevetul de pilotaj fără motor, intrând în aviație. Radu Theodoru a luat parte la mai multe misiuni în cel de-al Doilea Război Mondial, inițial ca pilot, iar după 23 august 1944, ca infanterist, în luptele pentru eliberarea teritoriului național.
În 1952, el a fost îndepărtat din aviație și mutat la o școală de ofițeri tehnici din Sibiu, după ce a criticat ocupația sovietică. Mai recent, generalul în rezervă a adoptat o atitudine complet diferită față de acest episod din istoria României. Într-o postare pe Facebook, din 3 martie, el i-a adus elogii dictatorului sovietic Stalin.
Este cercetat de procurorii DIICOT
„Stalin a fost unul dintre marii prieteni ai României după actul de la 23 august 1944. O întreagă rețea de minciuni l-a compromis pe Stalin în ochii câtorva generații”, spunea Radu Theodoru într-o postare făcută pe rețelele sociale.
După Revoluția din 1989, Radu Theodoru și-a exprimat, în repetate rânduri, opinii antisemite. Deși generalul în rezervă a negat Holocaustul din România, pe 17 ianuarie 2022, Ministerul Apărării Naționale l-a felicitat, printr-o postare pe Facebook, cu ocazia împlinirii vârstei de 98 de ani.
Acest mesaj a atras critici din partea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului. Ulterior, Ministerul Apărării Naționale a șters postarea și și-a exprimat regretul pentru eroarea comisă.
În prezent, Radu Theodoru este cercetat de DIICOT pentru constituirea unui grup infracțional organizat, „în scopul de a știrbi suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare a țării”.