Cine este italianul infestat cu coronavirus. Bărbatul a fost în vizită la rudele din România

Ultima actualizare:

    Italianul, testat pozitiv cu coronavirus, alături de familia sa Sursă foto: Arhiva personala
Italianul, testat pozitiv cu coronavirus, alături de familia sa Sursă foto: Arhiva personala

Un bărbat de 71 de ani, cu reşedinţa în oraşul Cattolica (regiunea Emilia Romagna), recent întors din România, a fost diagnosticat cu coronavirus. Se pare că între 18 şi 22 februarie el a călătorit în Craiova, România, apoi s-a întors Italia, prezentând simptomatologia coronavirusului. El se află în momentul actual internat într-un spital din Rimini, în secţie de boli infecţioase şi este în afara oricărui pericol. Iată cine este bărbatul, potrivit Ministerului român de Externe, care a făcut demersuri, în regim de urgenţă, pentru a obţine informaţii suplimentare despre şederea acestuia în România.

UPDATE: Un echipaj de ambulanță a ajuns în comuna din Gorj pentru a-i duce în carantină pe cetățenii care au avut legătură cu bărbatul infectat cu coronavirus.

UPDATE: Au început deja internările în rândul persoanelor cu care italianul depistat pozitiv la testul cu coronavirus a intrat în contact în timpul şederii sale în România. Un cuplu  a fost izolat în secţia de boli infecţioase a spitalului din Târgu-Jiu şi vor efectua analizele necesare. O altă persoană care ar fi intrat în contact cu italianul se află în spital, în condiţii de izolare şi aşteaptă să primească rezultatele analizelor.

UPDATE: Autorităţile locale din comuna Bâlteni încearcă să afle cu cine a intrat în contact italianul bolnav de coronavirus. Poliţia şi primarul comunei au mers la casa soacrei acestuia şi au discutat cu ea pentru a afla activitatea pe care bărbatul a desfăşurat-o în timpul şederii sale în Gorj. Cel mai probabil, familia italianului va fi băgată în carantină sau în izolare pentru a preveni răspândirea infecţiei cu coronavirus. În timp ce primarul şi oamenii legii efectuează cercetări pentru a reconstitui traseul bărbatului, în comună se instaurează un sentiment de nesiguranţă în condiţiile în care unele persoane nu doresc să recunoască faptul că au intrat în contact cu italianul testat pozitiv.

Oamenii legii au sosit la casa soacrei italianului infestat
Oamenii legii au sosit la casa soacrei italianului infestat

Potrivit publicaţiei „Il Resto del Carlino”, care citează surse din cadrul Regiunii Emilia – Romagna, bărbatul s-a prezentat luni la spitalul din Cattolica, la „Urgenţe”, având simptome de febră şi tuse. După efectuarea testelor necesare el a fost confirmat pozitiv la testul cu coronavirus. Conform Corriere di Bologna, bărbatul lucrează în domeniul hotelier şi se afla în România cu scopul de a se recrea, la vânătoare. 

Bărbatul infectat are 71 de ani şi este un om de afaceri pasionat de vânătoare

Bărbatul de 71 de ani internat cu coronavirus la Rimini este proprietarul unui bar din Valconca şi are o pasiune pentru vânătoare, scrie RiminiToday. Potrivit aceleiaşi surse, el s-a întors recent din România, unde a fost la vânătoare, a vizitat rudele soţiei sale românce şi a avut o serie de întâlniri de afaceri. De câteva zile, barul său este închis şi autorităţile sanitare au demarat controale printre angajaţii care au intrat în contact cu bărbatul infectat. 

Potrivit informațiilor deținute la acest moment, inclusiv în baza datelor furnizate autorităților române de Protecția Civilă Italiană, rezultă că bărbatul a aterizat pe aeroportul din Craiova în data de 18 februarie. În perioada în care acesta a fost în România, a locuit în județul Gorj unde a luat contact cu soacra sa și cu alte persoane. Pentru fiecare dintre aceste persoane vor fi luate măsurile necesare, în funcție de gradul de expunere.

Autorităţile române au activat un plan de intervenţie 

În plus şi autorităţile române au activat protocoalele necesare în acest tip de situație, urmând a fi declanșată o anchetă epidemiologică și dispuse măsurile de carantină sau izolare, după caz.

Mesajul Ministerului român de Externe 

Ministerul român de Externe a transmis că a făcut demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile locale pentru obţinerea de informaţii suplimentare. "Cu privire la informatiile vehiculate în mass-media referitoare la confirmarea unui caz de infectie cu COVID-19 în Italia, Rimini, MAE, prin intermediul Ambasadei Romaniei la Roma a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru obținerea unor informații suplimentare, inclusiv cetățenia pacientului și cu privire la eventuala ședere a acestuia pe teritoriul României. În baza informațiilor obținute vor fi întreprinse măsurile necesare pe teritoriul României", a transmis MAE.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net