Cine este soțul Elenei Lasconi. Ea și Cătălin Georgescu sunt căsătoriți de 12 ani

Pentru cei care nu știu, Elena Lasconi a mai fost căsătorită înainte de a își cunoaște actualul soț. Fostei jurnaliste îi merge bine se pare și pe plan sentimental. S-a căsătorit prima dată după ce a împlinit vârsta majoratului, divorțând de acesta 4 ani mai târziu, iar la 18 ani distanță de la separarea de primul soț, s-a recăsătorit cu actualul partener. Cine este Cătălin Georgescu?

Cine este și cu ce se ocupă soțul Elenei LAsconi / foto: arhiva Click!
Cine este și cu ce se ocupă soțul Elenei LAsconi / foto: arhiva Click!

Elena Lasconi s-a căsătorit după ce a împlinit vârsta majoratului, dar a divorțat 4 ani mai târziu. Apoi, la 18 ani după despărțirea de primul ei soț, s-a recăsătorit cu actualul său partener, Cătălin Georgescu. Fosta jurnalistă și președinta URS spunea cu ceva timp în urmă că s-a rugat la Dumnezeu pentru un bărbat, iar Divinitatea i l-a scos ulterior în cale pe partenerul ei de viață.

Anii au trecut și am început să simt gustul amar al vieții, o neîmplinire sufletească ce depășise deja faza de resemnare, care m-a apropiat și mai mult de Dumnezeu. Atunci am realizat că, de fiecare dată când i-am cerut ceva lui Dumnezeu, el mi-a dat.

Cine este Cătălin Georgescu, soțul Elenei Lasconi

Așa ajungem la momentul British Council. Pe străduța pe care parcam când mergeam la cursuri se afla o biserică. Am intrat acolo și m-am rugat: «Doamne, dacă tu vrei să am un bărbat și e pe drumul tău, scoate-mi-l în cale. Dacă nu, nu». Și a apărut Cătălin în viața mea. (râde). A vrut bunul Dumnezeu și ne-am lipit. Îmi pare rău că nu am mai făcut un copil”, a spus Elena Lasconi pentru Life.ro.

Elena Lasconi s-a recăsătorit la vârsta de 40 de ani. Ea și Cătălin Georgescu și-au unit destinele în 2012, pe 30 iunie, la mănăstire, purtând haine populare și o coroană de flori pe cap. Soțul președintei USR a lucrat ca avocat până în 2019 și a avut 23 de ani de experiență în acest domeniu. A decis să-și schimbe cariera și a lucrat ca consilier USR în Parlament.

Potrivit informațiilor furnizate de Elena Lasconi, într-o emisiune prezentată la Digi24, acesta are un salariu de aproximativ 6.000 de lei, însă fosta jurnalistă susține că câștigă mult mai mulți bani din avocatură.

„Soțul meu, eu îl apreciez și îl admir foarte mult, este omul pe care mă bazez, mă susține în tot ce fac. Din 2019, a renunțat la a mai lua cazuri pe avocatură, are 23 de ani de avocatură, nu este un jurist, este un avocat. A câștigat majoritatea proceselor de care știu eu. S-a dat un anunț public pentru consilier politic la grupul parlamentar și el a depus CV-ul acolo. Prima dată era vorba de un salariu până în 5 mii de lei și acum a crescut la 6 mii. Sincer, eu i-aș propune să lase tot ce înseamnă politică și să facă avocatură pentru că câștiga mult mai bine.

Nu este într-o agenție, așa cum sunt tot felul de ipocriți care vorbesc despre asta, în care să primească 3 mii sau 10 mii de euro pe lună. Muncește foarte mult și da, știu, trebuia să apară acest articol pentru că i-a încurcat foarte tare, că zeci de legi le-a întors înapoi Cătălin, pentru că este foarte bun în ce face și își petrece și foarte mult timp la serviciu”, a declarat Elena Lasconi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William și copiii Wales, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
antarctica vostok jpg
profimedia 0949989285 jpg
pregatiri sarbatori amenajare masa gasire cadouri 2223079881 jpg
Universitatea Craiova Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Kate Middleton Foto Getty Images (11) jpg
casa din singur acasa in prezent profimedfia jpg
incendiu ferma dacilor jpg
incendiu club sighisoara jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net