Cinematografele și locurile de joacă din mall-uri rămân închise și după 15 iunie
Una caldă, alta rece! Vești bune pentru amatorii de cumpărături din mall, vești mai puțin bune pentru iubitorii de film. Chiar dacă sunt șanse mari ca mall-urile să se redeschidă după 15 iunie, cinematografele și locurile de joacă vor rămâne închise, a anunțat ministrul Economiei.
Decizia de a redeschide mall-urile după 15 iunie a fost luată după o întâlnire a ministrului Economiei cu premierul Ludovic Orban și cu membri ai Asociației Investitorilor de Real Estate din România. Condiția pentru punerea în practică a acestei decizii este păstrarea trendului descendent pentru numărul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus.
Virgil Popescu a declarat, după întâlnire că, deocamdată, nu a fost luată în calcul și redeschiderea cinematografelor și a spațiilor de joacă pentru copii din mall-uri, din 15 iunie.
Citește și:
Mall-urile s-ar putea redeschide din 15 iunie. Ce spune ministrul Economiei
Măsuri de relaxare de la 1 iunie: lista completă! Maxim 4 oameni la o masă, la terase
Mall-urile s-ar putea redeschide începând cu 15 iunie
„Alături de premierul Ludovic Orban am avut astăzi o întâlnire cu membri ai Asociației Investitorilor de Real Estate din România. Aceștia ne-au prezentat problemele cu care s-au confruntat în această perioadă de criză. Drept urmare, în urma discuțiilor avute am stabilit, că în cazul în care situația epidemiologică ne va arăta că numărul persoanelor infectate scade, vom deschide mall-urile cu data de 15 iunie.
Însă, pentru moment, nu luăm în calcul ca din data de 15 iunie să fie deschise cinematografele și locurile de joacă, din interior. Ușor, ușor se vor da măsuri de relaxare, pentru a ajuta la revitalizarea economiei, pentru ca viața să revină la normalitate”, a anunțat ministrul Virgil Popescu.