Ciobanul Ghiţă a făcut plângere la DNA. Ce spune Ministerul Agriculturii

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Gheorghe Dănuleţiu, cunoscut drept ciobanul Ghiţă, împreună cu alți crescători de oi au depus o plângere la DNA. Ei spun că până la un miliard de euro din bani europeni se fură în fiecare an. Uite ce spune și Ministerul Agriculturii.

Ministrul agriculturii Petre Daea este cunoscut pentru dragostea lui pentru animale, în special oile. Are chiar și un Program care așa se numește, ”Alege oaia”, cu care a străbătut toată țara.

Totuși, sunt și ciobani nemulțumiți. Dănulețiu Gheorghe, cunoscut ca ciobanul Ghiță, Coc Marius, Petrescu Daniel, Sterp Ioan au scris o sesizare la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în care au spus că în acest domeniu au loc mai multe nereguli cu banii eropeni destinați producției de carne de oaie.

”Am venit să vedem poate aici ne găsim dreptatea, că peste tot pe unde am umblat, au fost multe vorbe şi mai puţine fapte. Este vorba despre cărţile de rase, despre berbecii care se vând şi multe alte lucruri. Este vorba despre bani europeni care ajung la unii dintre fermierii din România. Era un grup restrâns. Nu ştim câţi, suntem nişte oameni ca şi ceilalţi, suntem fermieri şi doar am venit să ne cerem drepturile”, a spus ciobanul Ghiţă în faţa sediului DNA.

Fermierii susţin că reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi ai Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au acordat preferenţial fondurile destinate producţiei de carne. Fermierii nu au oferit nume sau informaţii suplimentare, însă au spus că au prezentat celor de la DNA documente şi dovezi care să le susţină afirmaţiile. Ei susțin că în fiecare an până la miliard de euro sunt ”sifonați” de anumiţi crescători de animale care ar fi dobândit certificate de origine falsificate şi că ar exista adevărate reţele judeţene şi naţionale, care au schimbat între ele animalele sau doar hârtiile. Sunt numeroase cazuri în care aceeaşi familie deţine mai multe crescătorii, fără să deţină numărul real de animale declarat, acuză ei, citați de stirileprotv.ro.

Ciobanii susţin că suma fraudată este foarte mare şi este cuprinsă între 500 de milioane şi 1 miliard de euro, anual.

La rândul său, ministrul agriculturii Petre Daea spune că a avut mai multe întâlniri cu 75% dintre crescătorii de ovine și a trimis Direcția Generală de Control, Antifraudă și Inspecții să verifice acuzațiile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net