Circarii de la «Globus», aruncaţi la gunoi
Ne-au ţinut cu sufletul la gură la fiecare spectacol. Acum ei au nevoie de cineva care să le readucă zâmbetul pe buze. Circa 50 de artişti ai Circului de Stat, evacuaţi pe nepusă masă din „casele" lor de la Globus, au fost condamnaţi de samsarii de terenuri la un trai demn de Evul Mediu.
Calea Giuleşti nr. 250, în curtea depoului RATB. Aici au fost nevoiţi să se mute cei 50 de artişti din provincie, angajaţi ai Circului de Stat. Motivul? Terenul pe care erau casele lor improvizate a fost cumpărat de un fin cunoscător al afacerilor imobiliare.
Calvarul a început încă de joia trecută. Dimineaţă, circarii au avut spectacol, iar după-amiaza noul proprietar le-a cerut să-şi ia catrafusele şi să dispară de pe proprietatea lui. Mobilă, electrocasnice, haine, elemente de recuzită, oale şi tigăi, încălţări, polonice şi alte „nimicuri" strânse într-o viaţă de angajat la circ, toate au fost înghesuite-n grabă în rulotele şi vagoanele care le-au fost casă în ultimii 25 de ani.
De aici au fost evacuaţi- Pe terenul care le-a fost casă 25 de ani aveau apă curentă, lumină şi acces la Internet
Aici au ajuns- În curtea depoului RATB Giuleşti au apă de la cişmea, se spală la lighean şi gătesc folosind reşoul
„Le-au ridicat cu macaraua şi, din balansul creat, toate s-au făcut ţăndări. Agoniseala noastră în zece ani de muncă s-a dus în cinci minute", suspină Elena, angajată a Circului.
«Şi animalele vor fi mutate»Cornelia Popescu, purtător de cuvânt Globus
„Proprietarul ne-a cerut să mutăm animalele până la 12 iunie. Pentru evitarea acestui lucru, Primăria a încercat cumpărarea terenului, însă proprietarul a cerut o sumă uriaşă. A doua variantă ar fi ca Guvernul să declare terenul de utilitate publică. Până acum nu s-a luat nici o decizie".