«Click!MANIA mi-a adus 1.000 de lei»

Ultima actualizare:

    Cel mai tare concurs al primăverii  premiază zilnic cititorii  fideli din toate colţurile ţării
Cel mai tare concurs al primăverii premiază zilnic cititorii fideli din toate colţurile ţării

Click!MANIA a început să împartă premii. O bucureşteancă ne-a vizitat luni la redacţie cu un loz de 1.000 de lei.

Aneta Nicoleta Nicolau (82 de ani), din Bucureşti, a venit, luni, la redacţie cu un loz câştigător. 1.000 de lei dintr-un foc! „Ce bucurie! E prima dată când ziarul preferat îmi face o aşa surpriză.  Iau zilnic Click!, iar paginile mele preferate sunt cele de sănătate şi cele cu reţete, pe care le decupez şi le păstrez într-o agendă”, ne-a spus pensionara.

N-a stat prea mult pe gânduri în privinţa banilor şi ştie sigur unde vor ajunge. Cei mai fericiţi vor fi nepoţii mei, pentru că la ei vor ajunge banii. Nepotul va primi o parte, iar nepoata mai mult, pentru că săptămâna viitoare, la 8 martie, e ziua ei de naştere. "O să-şi cumpere ei ce doresc!”, ne-a spus bucureşteanca.

Şi tu poţi intra în marea familie a câştigătorilor Click!MANIA. Cumpără zilnic Click!, dezlipeşte lozul şi dacă ai trei simboluri identice ai câştigat. Sunt în joc: o maşină Dacia Logan MCV, premii în bani (5.000 de lei, 1.000 de lei şi 300 de lei), telefoane, tablete, gadget-uri, aspiratoare, seturi de gătit, cuţite şi mii de alte surprize. În total, Click!MANIA ţi-a pregătit 10.861 de premii, iar valoarea totală a câştigurilor sare de 350.000 de lei.

Eugenia a luat 300 de lei cu ziarul preferat

simeon stalpnicul png

Bucureşteanca Eugenia Jaltăr (87 de ani) nu a crezut până nu a văzut că e câştigătoarea unui premiu de 300 de lei la noua ediţie a concursului Click!MANIA. Octogenara ne-a mărturisit că e pentru prima dată când fidelitatea îi este recompensată financiar de ziarul ei preferat şi că acest lucru o încurajează să cumpere Click! în continuare. Banii pe care tocmai i-a câştigat se vor adăuga pensiei ei mici, cu care se descurcă cu greutate de la o lună la alta.

„Deşi câştig doar 750 de lei lunar, nu am nici o datorie, fiindcă îmi drămuiesc bine banii. Întâi îmi achit întreţinerea, apoi cumpăr medicamente şi, din ce mai rămâne, iau alimente. Premiul ăsta îmi oferă prilejul să pun deoparte ceva bani, pentru zile negre”, ne-a spus cititoarea noastră.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
marcel bartic colind jpg
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net