Cod galben de caniculă! Vezi prognoza pentru două săptămâni

Ultima actualizare:

Vor fi peste 35 - 38 de grade, marţi şi miercuri, în şapte judeţe din vestul ţării: Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj.

Uite cum va fi vremea până la mijlocul lunii august, potrivit Centrului European de Prognoză.

BANAT, CRIŞANA. Până vineri, 9 august, va fi caniculă. Sunt prognozate valori de 35 -38 de grade i nici un nor pe cer. În perioada 9-12 august, arşiţa se domoleşte şi vor fi temperaturi normale pentru această perioadă, 31 -32 de grade.Sunt posibile precipitaţii slabe după 10 august.

TRANSILVANIA. Până la 34 de grade în această săptămână, iar în weekend în jur de 28 -29 de grade. Săptămâna urmăatoare, se adună norii şi vor fi averse cu descărcări electrice, dar neimportante cantitativ.

MARAMUREŞ. 32 -26 de grade, până vineri, după care coboară uşor, la circa 29 de grade. La sfârşitul săptămânii, pot fi averse, ca şi în perioada 13 -15 august.

MOLDOVA. 29 -33 de grade în această săptămână, iar la sfârşitul săptămânii 29 -30 de grade. Sunt condiţii pentru câteva ploi slabe, săptămâna următoare.

DOBROGEA. 29 -31 de grade în următoarele două săptămâni, iar prrobabilitatea pentru precipitaţii sunt reduse.

MUNTENIA. 32 -35 de grade azi şi în zilele următoare şi 32 de grade în perioada 9 -12 august. Ploile vor fi puţine şi slabe cantitativ.

OLTENIA. 32 -36 de grade, posibil mai mult în sudul regiunii, iar în weekend în jur de 32 de grade. Spre mijlocul lunii sunt posibilităţi reduse de ploi slabe.

LA MUNTE. Până sâmbătă, vor fi circa 25 de grade la prânz, iar la sfârşitul săptămânii în jur de 20 de grade. După 10 august, creşte probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alexandru Ioan Cuza, fotografiat de Jean-Marie Alophe, Paris, 1859
Petru cel Mare. Portret de Paul Delaroche (© Wikimedia Commons)
profimedia 0842192965 824x469 jpg
1 uleiuri esentiale 1 jpg jpeg
alcool ficat jpg
62602650 jpg
scumpiri, foto shutterstock jpg
sfantul vasile jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net