Cod Galben și trei zile de ninsori. Cât estimează meteorologii că va fi stratul de zăpadă în Capitală
Meteorologii au emis o informare de Cod galben care acoperă mare parte din țară, incluzând Capitala. Intervalul vizat este de marți, 23 decembrie, ora 18:00, până joi, 26 decembrie, ora 10:00.

În această perioadă, vremea va fi rece, cu precipitații, intensificări ale vântului și condiții de polei, ceea ce poate afecta circulația rutieră și transportul public. Autoritățile recomandă prudență și limitarea deplasărilor neesențiale în intervalul atenționat. Pentru Capitală a fost emisă o prognoză specială.
Cod Galben de ninsori, vânt puternic
În perioada 23–26 decembrie, precipitațiile vor cuprinde cea mai mare parte a României. La munte și în Moldova, vor predomina ninsorile, în timp ce în regiunile sudice – inclusiv Muntenia și Oltenia – și în nordul Dobrogei, ninsorile vor începe din noaptea de miercuri spre joi, 24/25 decembrie.
Cantitățile de precipitații vor fi moderate, între 5 și 15 l/mp, însă în Oltenia și în vestul Carpaților Meridionali se pot acumula cantități mai mari, iar stratul de zăpadă poate ajunge la 15–25 cm.
În anumite zone există risc de polei, iar joi, 25 decembrie, precipitațiile se vor diminua treptat și se vor restrânge către sud-vestul țării.
Meteorologii avertizează că, între după-amiaza zilei de miercuri, 24 decembrie, și seara zilei de joi, 25 decembrie, vântul va sufla cu putere în regiunile sud-vestice și sudice, cu rafale de 45–55 km/h.
Aceste intensificări vor viscoli ninsoarea, reducând vizibilitatea și favorizând depunerea zăpezii pe șosele și câmpuri. Izolat, intensificări ale vântului sunt posibile și în celelalte regiuni.
Pe 25 decembrie, temperaturile vor scădea semnificativ. Maximele vor fi, în general, între ‑5 și 2 grade în sud și est, iar pe timpul nopții, mai ales în Moldova și estul Transilvaniei, se va resimți ger puternic, cu minime între ‑12 și ‑10 grade.
Atenționarea Cod galben de vreme severă, valabilă între 24 decembrie, ora 12:00, și 25 decembrie, ora 20:00, vizează județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Argeș, Vâlcea, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, precum și pentru București și Ilfov.
În Oltenia și vestul Carpaților Meridionali se vor depune 10–20 cm de zăpadă, iar izolat peste 25 cm. În plus, există risc de polei și ghețuș pe drumuri.
Prognoza meteo pentru Capitală
Meteorologii anunţă ninsori în Capitală în noaptea din Ajunul Crăciunului iar stratul de zăpadă estimat este de 3...6 cm şi vor fi condiţii de polei, potrivit prognozei speciale publicate marţi.
Astfel, marţi, vremea va fi închisă la Bucureşti, dar cu valori termice uşor mai mari decât în mod obişnuit la această dată. Trecător, ziua va fi burniţă, iar noaptea de ploaie slabă.
Vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări îndeosebi în a doua parte a nopţii (rafale de 30 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimă va fi de 1...3 grade.
Miercuri, vremea va fi închisă şi vântoasă, astfel că senzaţia de frig va fi amplificată. Vor fi precipitaţii, ziua sub formă de ploaie, spre seară acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar noaptea va ninge. Vor fi condiţii de polei.
Stratul de zăpadă estimat, cu grosimi variabile, va fi de 3...6 cm. Vântul va avea intensificări (rafale de 50...60 km/h), astfel că noaptea temporar ninsoarea va fi viscolită.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va fi de -2...-1 grad.
Joi, vremea se va răci semnificativ şi va deveni mult mai rece decât în mod normal pentru această dată.
Ziua, cerul va fi noros, iar în primele ore va ninge slab şi se vor mai depune 1...2 cm, astfel încât grosimea stratului de zăpadă va fi de 5...8 cm.
Vântul va mai avea intensificări cu viteze la rafală de 45...55 km/h în primele ore ale intervalului, amplificând senzaţia de frig.
Din orele serii, cerul se va degaja treptat, iar vântul va diminua considerabil în intensitate, urmând a sufla moderat (rafale de până la 20...30 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -2 grade, iar cea minimă va fi de -7...-5 grade.



































