Cod portocaliu de ninsori. Iată zonele afectate

Ultima actualizare:

    Codul portocaliu de ninsori începe duminică la ora 12.00Foto: Click!
Codul portocaliu de ninsori începe duminică la ora 12.00Foto: Click!

Meteorologii au instituit cod portocaliu de ninsori şi viscol în judeţele Suceava şi Neamţ, Capitala şi alte 35 de judeţe vor fi sub cod galben de ploi, până luni seară. Avertizarea de cod portocaliu intră în vigoare duminică, de la ora 13:00 și este valabilă până luni la ora 10:00. În intervalul menționat stratul de zăpadă va depăși 10-15 centimetri și va fi viscol,vântul atingând viteze de peste 70-80 de km/h.

Cea mai mare parte a țării se află sub o atenționare cod galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, răcire accentuată a temperaturilor și ninsori, valabilă pentru marea parte a teritoriului țării. Atenționarea a intrat în vigoare duminică de la ora 10:00 și durează până luni la ora 18:00.

În intervalul menţionat vor fi precipitaţii în toată ţara, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 50 l//mp, mai ales în jumătatea sudică şi în zonele de munte, conform digi24.ro.

Vor fi ploi, dar în zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în zonele montane înalte din restul ţării, în jumătatea de nord a Moldovei şi trecător în estul şi sud-estul Transilvaniei.

Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, depăşind temporar 60...70 km/h, îndeosebi în sud, sud-est şi în zonele de munte.

Singurele județe care scapă de codurile meteorologice și au, deci, condiții normale pentru această perioadă a anului sunt Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Mureș și unele zone din județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Brașov, Sibiu și Alba.

Procesul de răcire se va accentua, iar vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice, avertizează meteorologii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
Thassos, Grecia FOTO Shutterstock
prosoape jpeg
christian al VII lea jpeg
camera hotel png
Pestera Craniilor png
soferii in masina webp
Brezoi poza mare jpg
lacat bucatarie roman marea britanie 67958100 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net