Comisiile Parlamenatare au decis soarta câinilor fără stăpân: După câte zile se eutanasiază maidanezii

Ultima actualizare:

Astfel, s-a stabilit un termen de 14 zile în care câinii comunitari sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, vor fi eutanasiaţi.

Câinii nerevendicaţi sau neadoptaţi vor fi eutanasiaţi în baza unei decizii emisă de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar, informează Agerpres. Proiectul ar putea să intre în dezbaterea plenului astăzi.

Sorin Oprescu a spus, în şedinţa comisiilor juridică şi de administraţie, că apreciază celeritatea discuţiilor privind legea câinilor fără stăpâni şi că are cinci amendamente care “pot să descătuşeze administraţiile locale şi să dispară de pe străzi masa de câini”.

El a propus şi eliminarea reîntoarcerii în teritoriu a câinilor, arătând că vaccinarea, curăţarea şi ciparea căţeilor este obligatorie, dar reteritorizarea lor nu este în regulă.

Sorin Oprescu a mai spus că trebuie reguli clare privind adoptarea câinilor, dar şi referitoare la cei care au adoptat câinii şi că toţi care adoptă câini trebuie responsabilizaţi şi când nu-i mai doresc lângă ei să-i poată returna, informează România Tv.

Oprescu a propus şi sancţiuni aspre până la incriminarea ca infracţiuni pentru cei care abandonează câinii în spaţiul public şi apoi sunt regăsiţi pe stradă, adăugând că trebuie să constituie infracţiune şi mutatul câinilor dintr-o parte în alta.

Totodată, edilul a precizat că primăria nu are bani pentru a construe zeci de adăposturi şi nici pentru a îngriji câini cinci-şase ani cât durează viaţa lor.

“Trebuie să avem mâinile dezlegate să ne facem treaba, nu vorbeşte nimeni de eutanasierea în masă”, a mai spus Oprescu, potrivit sursei citate mai sus.

Părinţii copilului sfâşiat de maidanezi, împietriţi de durere la înmormântare

«Oprescu judecat pentru copilul sfâşiat!»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
ploaie  foto   Shutterstock jpg
edesia ro 202207 miedul bautura straveche din miere de albine 02 1024x684 jpg
image png
motanul max universitate vermont facebook jpg
dunare budapesta jpeg
giurgiu 1 jpg
Palatul Normanzilor, Sicilia (@Shutterstock) jpg
insula capri jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net