Concertele anului 2019: Totul despre artiști, trupe și bilete

Ultima actualizare:
Ed Sheeran va concerta pentru prima oară în România
Ed Sheeran va concerta pentru prima oară în România

Nici nu s-a instalat bine, că 2019 se anunță deja a fi un an plin, pe lista amatorilor de distracție, muzică și voie bună! Concertele sunt deja programate, artiștii se pregătesc de zor pentru a le oferi fanilor momente inedite, așadar tot ce mai rămâne de făcut este gestionarea optimă a economiilor, încă de pe acum, pentru șansa de a ne vedea live idolii. Iată care sunt concertele anului 2019 și cât te costă să fii și tu unul dintre spectatorii unora dintre cele mai în vogă show-uri muzicale!

Ce-ar fi lumea fără muzică?! Fiind una dintre cele mai apreciate forme de artă, ajungând rapid la inimile oamenilor, muzica reușește să adune an de an mii de necunoscuți la un loc, uniți de scopul comun de a viziona live concertele unora dintre cei mai îndrăgiți și renumiți cântăreți.

Nici noul an nu va face notă discordantă la acest capitol, 2019 fiind plin de concerte și show-uri de excepție! Iată ce staruri au bătut palma pentru a concerta chiar în țara noastră, în vara ce se anunță a fi una incendiară!

Artişti precum Mariza, Godsmack, Goran Bregović, André Rieu, John McLaughlin, Lenny Kravitz, Tom Jones, Whitesnake, Slayer, Bon Jovi, Dream Theater, Metallica şi Status Quo revin, în 2019, în concert în România. Pe de altă parte, David Duchovny, Disturbed, Ed Sheeran, Florence and The Machine şi The Cure vor cânta pentru prima dată în ţara noastră.

Concertele anului 2019. Metallica, pe Arena Naţională din Bucureşti

Deși câțiva artiști celebri au decis să vină pentru prima dată în țara noastră, se pare că românii sunt mai degrabă impresionați de următorul show susținut de arhicunoscuta formație de heavy metal, Metallica. Trupa va concerta pe Arena Naţională din Bucureşti, pe 14 august, iar concertul - al patrulea pe care grupul îl va susţine la Bucureşti - face parte din turneul „Worldwired” şi este deja sold out, chiar dacă nici nu a început bine anul.

Biletele de la concertul Metallica din 2019 sunt deja epuizate
Biletele de la concertul Metallica din 2019 sunt deja epuizate

Dacă pentru show-ul oferit de Metallica biletele deja s-au epuizat, pentru ceilalți iubitori de rock rămași pe dinafară mai există o șansă! Musicalul „We Will Rock You” va fi prezentat pe 10 aprilie, la Sala Palatului din Bucureşti, în regia şi coregrafia lui Răzvan Mazilu. Spectacolul, creat de trupa Queen şi scris de Ben Elton, este produs în România de Wondertheatre şi beneficiază de participarea directorului muzical al spectacolului londonez, Stuart Morley, şi a antrenorului vocal Mary Hammond, care conduce catedra de musical theatre la Royal Academy of Music din Londra. Biletele costă între 80 şi 299 de lei şi pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro.

Și iubitorii de metal mai au, totuși, câteva șanse, dar trebuie să se grăbească: trupa americană de heavy metal Disturbed va concerta pentru prima dată la Bucureşti pe 27 iunie, iar biletele pentru show-ul de la Arenele Romane au fost puse în vânzare prin iabilet.ro. În prezent, mai sunt disponibile tichete doar la categoria VIP, în valoare de 249 de lei.

Concertele anului 2019: Ed Sheeran, pentru prima dată în România

Melodiile sale fiind de ceva vreme pe buzele tuturor și ajungând rapid în cele mai seamă topuri muzicale internaționale, cântărețul Ed Sheeran se bucură de un număr mare de admiratori și în România. Artistul a bătut palma pentru prima oară și pentru țara noastră, concertul său fiind, astfel, o premieră.

Cântăreţul de origine britanică va cânta pentru prima dată în România, pe 3 iulie, pe Arena Naţională. Evenimentul face parte din turneul european pe care el îl va începe în luna mai. Biletele pot fi cumpărate exclusiv de pe eventim.ro, la preţuri cuprinse între 199 şi 399 de lei.

Goran Bregovic va concerta la Sala Palatului
Goran Bregovic va concerta la Sala Palatului

Festivalurile anului 2019: UNTOLD și Summer Well, printre favorite

Festivalul Untold reușește din nou să se numere printre cele mai așteptate evenimente ale anului. Ajuns la a cincea ediţie, va avea loc între 1 şi 4 august, la Cluj-Napoca. Până să fie anunţate capetele de afiş ale festivalului, au fost vândute deja peste 30.000 de abonamente, care au preţuri de 119 euro şi 269 de euro.

Cea de-a noua ediţie a festivalului Summer Well va avea loc în zilele de 10 şi 11 august, pe domeniul Ştirbey din Buftea. Printre primele nume anunţate se află The National, The 1975, Maribou State, Pale Waves, Black Honey şi Tender. Abonamentele sunt disponibile pe summerwell.ro, la preţul de 295 de lei, căruia îi este adăugată o taxă de 6%.

Florence and The Machine, pentru prima oară în România, la Electric Castle

Electric Castle 2019 se anunță a fi un show la mare căutare, de asemenea, nume importante urmând să fie prezente pe scena festivalului. Grupurile Florence and The Machine, Thirty Seconds to Mars şi Bring Me the Horizon vor fi capetele de afiş ale festivalului Electric Castle 2019, care va avea loc în perioada 17 - 21 iulie, pe domeniul Castelului Banffy din judeţul Cluj. Biletele costă 249 de lei (prima zi) şi 299 de lei (celelalte patru zile), iar abonamentele costă între 599 şi 999 de lei.

Andre Rieu va concerta în Cluj Napoca
Andre Rieu va concerta în Cluj Napoca

Cea de-a 14-a ediţie a festivalului ARTmania va avea loc în perioada 26 - 27 iulie, în Piaţa Mare din Sibiu. Până în prezent, au fost anunţate, între altele, trupele Dream Theater, Opeth, Madrugada, Wardruna şi Myrkur. Abonamentele costă 290 de lei şi pot fi cumpărate de pe artmaniafestival.ro.

În parcarea C a complexului Romexpo, va avea loc, între 21 şi 23 iunie, festivalul Forever Young, la care au fost anunţaţi CC Catch, Ace of Base şi Ice MC, între alţii. Abonamentele pot fi cumpărate din reţelele iabilet.ro, eventim.ro şi myticket.ro, la preţurile de 150 şi 400 de lei.

Triggerfinger şi Netsky se numără între primele nume anunţate pentru lineup-ul celei de-a treia ediţii a festivalului Awake, care va avea loc în perioada 15 - 18 august, pe domeniu Teleki din Gorneşti, Mureş. Biletele pentru Awake 2019 sunt disponibile online, pe iabilet.ro, eventim.ro şi tickets.awakefestival.ro, de unde pot fi cumpărate la preţul de 169 de lei, campingul fiind inclus.

Concertele anului 2019 : Goran Bregović și David Duchovny, la Sala Palatului

Actorul David Duchovny, cunoscut din serialele „X Files” şi „Californication”, va concerta pe 10 februarie 2019 la Sala Palatului din Bucureşti. Concertul va face parte din turneul „Every Third Thought”, prin care americanul îşi va promova cel de-al doilea album, apărut în 2018. Biletele pentru concertul de la Bucureşti pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro, la mai multe categorii de preţ: 90, 120, 150, 250 şi 350 de lei.

Bon Jovi, show în Piața Constituției
Bon Jovi, show în Piața Constituției

De asemenea, tot la Sala Palatului din Bucureşti va concerta și Goran Bregović, pe 2 aprilie, alături de o orchestră simfonică formată din 42 de instrumentişti şi de un cor. Biletele pentru concert pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro şi au preţuri cuprinse între 99 şi 320 de lei, în funcţie de locul ocupat şi de perioada în care acestea sunt achiziţionate.

Cântăreaţa britanică  Sarah Brightman va concerta pe 21 octombrie,tot la Sala Palatului din Bucureşti, evenimentul făcând parte din turneul mondial „Hymn”. Biletele costă între 150 şi 750 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală şi sunt disponibile la casa de bilete a Salii Palatului şi online, pe vandbilete.ro, entertix.ro, iabilet.ro, eventim.ro, bilete.salapalatului.ro.

Concertele anului 2019: André Rieu și Tom Jones vor concerta pe BT Arena din Cluj-Napoca

Violonistul olandez André Rieu va susţine, între 4 şi 7 aprilie, patru spectacole pe BT Arena din Cluj-Napoca. Concertul din 6 aprilie este sold out, iar pentru celelalte trei mai sunt disponibile bilete la preţuri cuprinse între 380 şi 680 de lei.

Cântăreţul britanic Tom Jones va cânta pe 26 iunie la Cluj-Napoca, pe BT Arena. Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro, eventim.ro şi tomjones.emagic.ro şi au preţuri cuprinse între 145 şi 475 de lei.

Tom Odell a devenit cunoscut cu hit-ul „Another Love”
Tom Odell a devenit cunoscut cu hit-ul „Another Love”

De asemenea, tot în Cluj-Napoca, la Sala Polivalentă, va concerta, pe 6 mai, muzicianul american Lenny Kravitz. Evenimentul face parte din turneul prin care îşi va promova cel mai recent album lansat, al 11-lea, „Raise Vibration”. Biletele au preţuri cuprinse între 275 lei şi 545 lei şi pot fi cumpărate online, de pe lennykravitz.emagic.ro, eventim.ro şi iabilet.ro.

Concertele anului 2019: Tom Odell și Status Quo, la Arenele Romane

Cântăreţul britanic indie pop Tom Odell va cânta pe 16 februarie 2019, la Arenele Romane din Bucureşti, în cort încălzit. Evenimentul este prilejuit de lansarea, în luna octombrie 2018, a celui de-al treilea album de studio al său, „Jubilee Road". Biletele pentru acest concert pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro, iar preţul lor variază în funcţie de categorie: 99 (acces general) şi 159  de lei (golden circle). În ziua concertului, ele vor costa 130 şi 200 de lei.

Florence and the Machine, pentru prima oară în România
Florence and the Machine, pentru prima oară în România

Trupa britanică Whitesnake va concerta la Arenele Romane din Bucureşti pe 1 iulie, în cadrul turneului mondial „Flesh & Blood”. Biletele pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro, la preţuri cuprinse între 170 şi 370 de lei, la care va fi adăugată o taxă de 10 lei.

Trupa Slayer va concerta pe 10 iulie la Arenele Romane din Bucureşti în cadrul evenimentului Metalhead Meeting 2019. Evenimentul este anunţat ca fiind ultimul concert la Bucureşti al grupului american. Concertul face parte din turneul de adio al trupei. Biletele pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro, iar preţurile variază de la 190 la 330 de lei, la care este adăugată o taxă de 10 lei.

Trupa britanică Status Quo va concerta la Arenele Române din Bucureşti pe 26 august. Biletele pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro şi au preţuri cuprinse între 119 şi 300 de lei, în funcţie de locul ocupat, la care va fi adăugată o taxă de 10 lei.


    Bon Jovi, show în Piața Constituției
Bon Jovi, show în Piața Constituției

Concertele anului 2019: Bon Jovi și The Cure, show în Piaţa Constituţiei

Trupa americană Bon Jovi va concerta pe 21 iulie în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în cadrul turneului „This House Is Not For Sale”. Biletele sunt disponibile în reţeaua Eventim şi au preţuri cuprinse între 230 şi 2.500 de lei. Acesta va fi al doilea concert pe care grupul rock îl va susţine la Bucureşti. Bon Jovi a mai cântat în Piaţa Constituţiei în luna iulie a anului 2011.

Grupurile The Cure şi God Is An Astronaut vor concerta, pe 22 iulie,  tot în Piaţa Constituţiei. The Cure sărbătoreşte patru decenii de activitate, iar biletele pot fi cumpărate din reţeaua Eventim, la preţuri cuprinse între 220 şi 420 de lei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net