Copii bătuți de directoare, la o grădiniță privată

Copii bătuți de directoare, la o grădiniță privată

Ultima actualizare:

    Una dintre imaginile surprinse pe camerele de supraveghere
Una dintre imaginile surprinse pe camerele de supraveghere

Tot mai mulți copii sunt bătuți și jigniți de către educatoare sau învățătoare. Iar istoria se repetă. De data asta, în prim plan se află o grădiniță particulară din Capitală.

Trage de păr un copil şi îl loveşte peste faţă, în timp ce ţipă la el. Îl duce apoi într-un loc ferit, unde se repede asupra lui şi îl bruschează. După minute în şir de tratament traumatizant, copilul urcă scările de-a buşilea şi se duce spre clasă.

Este scena șocantă surprinsă de camerele de supraveghere din incinta Grădinției ”Flipper”, aflată în Cotroceni, în timp ce directoarea îl agresează pe un preșcolar.

În alte imagini, surprinse de această dată în dormitor, se vede cum aceeaşi femeie dă năvală în cameră şi iape sus, din pătuţ, doi copii. Îi trage puternic de braţ şi îi dă afară din cameră.

Alte imagini o arată pe femeie în timp ce ceartă copiii şi îi trage de haine. Filmările au fost difuzate de Digi 24, iar autoritățile au fost alertate. Atât de presă, cât și de prăinți.

Din păcate, Inspectoratul Școlar București nu poate interveni, din cauza faptului că unitatea nu este autorizată.

Poliția Capitalei anunță, însă, că din datele şi probele existente, rezultă „presupunerea rezonabilă” că directoarea a exercitat acte de violenţă asupra minorilor, astfel că ea ar putea fi anchetată.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Adela Zaharia  jpg
Circul Metropolitan București primește Big Top Label 4 jpeg
image png
Echipa Visuri la cheie Foto Pro TV JPG
top view black friday assortment black background jpg
euro valuta bani pixabay jpg
image png
Luxemburg, foto Shutterstock  jpg
image
image