Copil de 7 ani, cu o greutate de 9 kilograme, adus de urgenţă la spital

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Copilul arată ca şi cum ar avea jumătate din vârsta pe care o are şi, în plus, era neîngrijit, flămând, deshidratat şi aproape inert.

Băiatul locuia împreună cu mama lui în Vişeul de Sus; tatăl nu l-a recunoscut niciodată, iar femeia care l-a crescut suferă de o boală psihică.

În urmă cu zece ani, ea şi-a abandonat fetiţa nou-născută în maternitate. Pe băiat, însă, a vrut să îl crească ea, potrivit stirileprotv.ro.

Asistenţii sociali de la primăria din Vişeu spun că mama şi copilul trăiau în nişte condiţii cumplite, într-o sărăcie lucie şi probabil că băiatul era hrănit rareori, numai cu resturi găsite prin gunoaie.

El a fost conectat la perfuzii, iar medicii spun că îl vor ţine în spital până când se va înzdrăveni şi va lua suficient în greutate.

Băieţelul a ajuns aseară la spitalul judeţean din Baia Mare, după ce a trecut mai întâi pe la cel din Vişeu şi spitalul din Sighetu Marmaţiei.

"Copilul are şapte ani şi normal la vârsta lui ar fi trebuit să aibă 25 de kg. El cântăreşte doar 9. În urma consultaţiei, noi am hotărât că trebuie internat, reacţionează la stimuli, dar suferă şi de strabism şi se pare că are şi probleme neuropsihice", a declarat pentru stirileprotv.ro Irina Matieş, de la spitalul judeţean Baia Mare.

După ce va ieşi din spital, băieţelul va ajunge într-un centru de plasament pentru copii cu nevoi speciale: asistenţii sociali spun că nu mai poate fi lăsat sub nicio formă în grija mamei sale.

În acest caz şocant s-a implicat şi poliţia, care o va cerceta pe mamă pentru neglijenţă. Femeia riscă să fie decăzută din drepturile părinteşti şi chiar să ajungă după gratii pentru modul inuman în care şi-a tratat propriul copil.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ilie bolojan a fost aplaudat in cetatea oradea cand a iesit dintr un restaurant alaturi de partenera sa 1067352 webp
familie png
telecabina tampa png
image png
buget facturi energie jpg
image png
criminal bihor png
loto png
image
image