Coronavirus România. Cum stam la stocurile de teste pentru Covid-19
Autoritățile transmit că stocurile de teste pentru coronavirus sunt atent monitorizate de Ministerul Sănătății. În acest moment, în spitalele din România, pot fi testate peste 1.500 de persoane suspecte de infectare cu Covid-19. Însă, la nevoie, acest stoc poate fi suplimentat.
Pentru că suntem în stare de urgență, toată lumea se întreabă care este situația stocurilor de produse la nivel național. Și pentru că numărul infectărilor la nivel național pare să crească, se pune problema stocurilor de teste pentru depistarea Covid-19. Autoritățile spun că acestea sunt monitorizate în permanență, astfel că nu este un risc real ca suspecții de contaminare să nu poată fi diagnosticați.
Ministerul Sănătății monitorizează în permanență situația stocurilor de teste pentru diagnosticare moleculară (Real Time PCR) existente la nivel național.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Grupul de Comunicare Strategică, în prezent există un număr de 1.524 teste pentru diagnosticare moleculară în cele 7 centre de boli infecțioase care au capacitate de diagnostic și testare din București (2 unități sanitare), Cluj Napoca, Iași, Timișoara, Constanța și Craiova.
Mai mult, centrelor de testare din Capitală li se adaugă și Laboratorul de referință acreditat OMS al Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", care contribuie, alături de unitățile sanitare, la creșterea capacității de diagnosticare cu dotările existente.
Iar vestea bună este că ”la acestea se adaugă 10.000 de teste pentru diagnosticare moleculară și alte 40.000 de teste rapide achiziționate de către Compania Unifarm SA și care sunt distribuite săptămâna aceasta către unitățile sanitare, pe bază de comandă”.
Spitalele sunt aprovizionate în permanență
De altfel, ”Compania Unifarm SA achiziționează și aprovizionează permanent spitalele care solicită cu echipamente de protecție pentru personalul medical, măști, produse biocide pentru suprafețe și mâini, teste de diagnostic, medicamente”, mai transmite Grupul de comunciare strategică.
Nu aglomerați camerele de gardă!
Pentru evitarea aglomerărilor la camerele de gardă și unitățile de primiri urgențe din spitale autoritățile recomandă cetățenilor să contacteze cu prioritate, telefonic, medicul de familie, în cazul în care suspectează infectarea cu noul coronavirus. Eventuala prelevare de probe se va face la domiciliul persoanei, sub coordonarea direcțiilor de sănătate publică.
Ce înseamnă suspect de coronavirus
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a actualizat definiţia de caz suspect sau confirmat cu Covid-19. Este pacientul cu infecţie respiratorie acută - debut brusc al cel puţin uneia din următoarele: tuse, febră, durere în gât, scurtarea respiraţiei (creşterea frecvenţei respiratorii), care necesită sau nu spitalizare, şi care, în perioada de 14 zile anterioare debutului simptomelor, a întrunit cel puţin unul dintre criteriile epidemiologice:
- a avut contact apropiat cu un caz confirmat sau probabil de COVID-19sau- a avut istoric de călătorie internaţională.
Ce este contactul apropiat
- persoana care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19;- persoana care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână neurmată de igiena mâinilor);- persoana care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşă)- persoana care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi pe o durată de peste 15 minute;- persoana care s-a aflat în aceeaşi încăpere (ex. sala de clasă, sala de şedinţe, sala de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m;- persoana din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie;- persoana care a avut contact în avion cu un caz de COVID-19 şi care a stat pe unul din cele 2 rânduri în orice direcţie faţă de caz, persoane care au călătorit împreună cu cazul sau care i-au acordat îngrijire în avion, membri ai echipajului care au servit în zona în care s-a aflat cazul. Dacă severitatea simptomelor sau deplasarea cazului în avion indică o expunere mai extinsă, vor fi consideraţi contacţi apropiaţi toţi pasagerii din zona respectivă din avion sau chiar toţi pasagerii din avion;- persoana care a stat într-un areal geografic cu transmitere comunitară extinsă
Ce este caz confirmat
Caz confirmat este o persoană cu confirmare în laborator a infecţiei cu SARS-CoV-2, indiferent de semnele şi simptomele clinice, mai precizează specialiştii.
Peste 150 de persoane au fost diagnosticate, până în prezent, în România, cu Covid-19. Cele mai multe sunt în București, Hunedoara, Timișoara și Constanța.
Citește și: