Coronavirus România. Încă 20 de angajaţi ai Spitalului Militar Focşani, infectaţi
Încă 20 de cadre medicale de la Spitalul Militar Focşani au primit, joi, confirmarea infectării cu noul coronavirus, după ce miercuri un medic de laborator şi o infirmieră au fost depistaţi cu COVID 19. MInisterul Apărării Naţionale (MApN) anunţă că spitalul este în continuare închis, dar se caută soluţii pentru redeschidere, în zonele unde acest lucru va fi posibil.
”În urma desfăşurării anchetei epidemiologice de la Spitalul Militar de Urgenţă Dr. Alexandru Popescu Focşani, din rândul celor 57 de contacţi apropiaţi ai celor două persoane confirmate iniţial pozitiv cu COVID-19, a rezultat că un număr de încă 20 de angajaţi din rândul personalului medical şi auxiliar sanitar au fost confirmaţi, de asemenea, pozitiv”, a anunţat, joi, MApN, citat de News.ro.
Potrivit sursei citate, Direcţia medicală a MApN a dispus conducerii spitalului luarea tuturor măsurilor necesare în această situaţie.
Astfel, ancheta epidemiologică va continua, fiind extinsă şi la contacţii personalului depistat pozitiv în cursul zilei de joi.
”În paralel, continuă dezinfecţia de grad foarte înalt în toate spaţiile spitalului. La acest moment spitalul rămâne închis şi se caută soluţii ca, după finalizarea anchetei epidemiologice şi luarea măsurilor prevăzute de protocolul naţional pentru personalul confirmat pozitiv, să poată fi reluată activitatea de acordare a asistenţei medicale în spaţiile şi secţiile unde acest lucru va fi posibil”, a mai transmis MApN.
Spitalul Militar din Focşani a fost închis, miercuri, pentru 48 de ore, pentru dezinfecţie, după ce două angajate au fost descoperite bolnave, fără a se şti care este sursa îmbolnăvirii.
Citește și:
Două cazuri de coronavirus la Spitalul Militar din Focșani. Ce măsuri au fost luate