Coronavirus România. Pieţele agroalimentare rămân deschise

Ultima actualizare:

    Pieţele agroalimentare rămân deschiseFoto: adevarul.ro
Pieţele agroalimentare rămân deschiseFoto: adevarul.ro

Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România a luat decizia de a ţine deschise pieţele agroalimentare, după intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr.2/ 21 martie 2020. Toate spaţiile vor fi dezinfectate.

Hotărârea a fost luată pentru ca producătorii agricoli români să aibă unde să-şi vândă fructele şi legumele, iar populaţia de unde să se aprovizioneze cu produse proaspete şi sănătoase, produse în România, scrie adevarul.ro.

Reprezentanţii AAPR consideră că este important ca pieţele agroalimentare să nu se închidă pentru că, altfel, producătorii agricoli nu vor avea unde să-şi vândă fructele şi legumele şi vor fi nevoiţi să le arunce.

Dispoziţiile Ordonanţei Militare nr. 2 trebuie înţelese şi interpretate şi în spiritul lor, raţiunea emiterii acestei ordonanţe fiind aceea de a preveni răspândirea COVID-19 prin limitarea circulaţiei persoanelor doar pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază. Pieţe agroalimentare funcţionează în mai multe zone ale marilor oraşe, astfel încât cumpărătorii pot să se aprovizioneze fără a parcurge distanţe mari, limitându-se riscul răspândirii virusului”, a declarat Ioan Teodor Birţ, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România, citat de adevarul.ro.

Pe lângă spaţiile destinate producătorilor locali, vor rămâne deschise cele în care se desfăşoară activităţi de vânzare a produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice şi a serviciilor de curăţătorie.

Toate spaţiile din pieţe vor fi dezinfectate

„În continuare spaţiile vor fi dezinfectate şi vom lua toate măsurile de prevenţie dispuse de autorităţi, am informat producătorii agricoli cu privire la măsurile pe care trebuie să le respecte, iar cumpărătorii sunt rugaţi să evite formarea de grupuri de persoane”, a mai precizat Ioan Teodor Birţ, citat de adevarul.ro.

Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România este o asociaţie care reuneşte 32 de instituţii şi societăţi comerciale din întreaga ţară. AAPR este cea care a introdus pentru prima dată plata cu cardul în pieţele din România şi este, din 2013, membru al Uniunii Mondiale a Pieţelor cu Amănuntul şi En-gros.

Citeşte şi:

În Italia mor aproape 800 de oameni zilnic. Vreţi să ajungem şi noi aşa? Respectaţi regulile!

Acestea sunt noile simptome care pot semnala infecția cu noul coronavirus. Se întâlnesc la cei tineri și sănătoși



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan a semnat demisia... www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
suc merisoare vecteezy jpg
incendiu soveja foto 1 jpeg
un roman curata parcuri si spatii publice in bulgaria foto captura video instagram fixer dad  png
tiramisu1 jpeg
carusel sppania x jpg
astrolob bbc jpg
elvetia shutterstock jpg
WhatsApp Image 2026 04 26 at 15 25 04 (1) jpg
image
image