Crimele din Caracal. Gheorghe Dincă, supus expertizei psihiatrice la INML

Ultima actualizare:

    Criminalul din Caracal, în curtea casei unde le-a ucis și incinerat pe cele două fete, Alexandra și Luiza  Sursa foto: Inquam Photos - Bogdan Dănescu
Criminalul din Caracal, în curtea casei unde le-a ucis și incinerat pe cele două fete, Alexandra și Luiza Sursa foto: Inquam Photos - Bogdan Dănescu

Continuă cercetările în cazul crimelor de la Caracal. Gheorghe Dincă a ajuns marţi dimineaţă la sediul Institutului Naţional de Medicină Legală, unde va fi supus expertizei psihiatrice. Dacă se va constata că principalul suspect în cazul ororilor de la Caracal suferă de vreo boală psihică, acesta îşi va ispăşi pedeapsa într-un ospiciu şi nu într-un penitenciar ca până acum.

Gheorghe Dincă va fi dus marţi de la Penitenciarul Spital Jilava la INML “Mina Minovici” pentru efectuarea expertizei psihiatrice, potrivit unor surse judiciare. Dincă a fost transferat, pe 1 octombrie, din Arestul Central în Penitenciarul Spital Jilava, pentru efectuarea unor măsuri procedurale dispuse în cazul anchetei penale.

Magistraţii Tribunalului Olt au prelungit pe 25 septembrie, cu 30 de zile, până pe 24 octombrie, mandatul de arestare pentru Gheorghe Dincă, inculpat în cazul de la Caracal.

Gheorghe Dincă a fost arestat la începutul lunii iulie, după ce a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Măceşanu şi pe Luiza Melencu. La domiciliul acestuia au fost găsite rămăşite umane despre care INML a precizat, în urma analizelor, că sunt ale Alexandrei.

Dincă a afirmat că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu pe data de 25 iulie, iar ulterior i-a incinerat corpul. De asemenea, el a susţinut că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, dispărută în luna aprilie.

Gheorghe Dincă a plâns în faţa anchetatorilor

Chiar dacă la început, Gheorghe Dincă, mecanicul de 66 de ani din Caracal, i-a luat peste picior pe oamenii legii şi a ascuns mult timp detalii importante din anchetă, acum suspectul pare că se căieşte pentru tot ceea ce a făcut. Bărbatul a plâns în fața anchetatorilor, cărora le-a mărturisit că regretă crimele oribile de la Caracal. Mai mult, acesta le-a făcut şi o destăinuire în privinţa copiilor săi.

Suspectul le-ar fi spus oamenilor legii că îşi iubeşte copiii, că regretă ce a făcut şi îi pare rău că a minţit la început. El a susţinut că vrea să plătească pentru faptele sale. Gheorghe Dincă ar fi mărturisit şi că ducea femei în Italia, pentru care primea 500 de euro.

Citeşte şi:

Crimele de la Caracal. Casa ororilor, scanată cu aparatură folosită la descoperirile arheologice

Crimele de la Caracal. Telefoanele lui Gheorghe Dincă, percheziţionate informatic

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net