Criminala de la Medicină nu a fost eliberată

Ultima actualizare:

    2012- Deşi însărcinată,  Carmen Bejan a revenit la  silueta de când era studentă (FOTO: ANCA BARBURĂ)
2012- Deşi însărcinată, Carmen Bejan a revenit la silueta de când era studentă (FOTO: ANCA BARBURĂ)

Carmen Bejan spera, ieri, la o veste bună din partea magistraţilor arădeni care i-au judecat cererea de eliberare. La sfârşitul şedinţei, ea a ajuns însă înapoi în penitenciar. Solicitarea a fost amânată.

Condamnată pentru omor deosebit de grav şi profanare de morminte, tânăra, îmbrăcată cu o geacă roşie şi vizibil afectată, a fost escortată ieri dimineaţă, alături de alţi deţinuţi, din penitenciar la Tribunalul Arad.

2010- După un an de arest, tânăra se îngrăşase şi era de nerecunoscut

simeon stalpnicul png

Nu a scos un nici un cuvânt. Avocata acesteia a cerut eliberarea ei pe perioada sarcinii precum şi un an după naştere, motivând că deţinuta are nevoie de bani pentru medicaţia necesară, iar copilul ce urmează să vină pe lume nu are nici o vină.

Totodată, au fost depuse la dosar documentele medicale care atestă faptul că tânăra este însărcinată precum şi analizele efectuate.

2009- În momentul reţinerii,Carmen era slabă şi îngrijită

simeon stalpnicul png

La solicitarea procurorului de şedinţă, instanţa a dispus efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească starea de graviditate precum şi o copie după hotărârea de condamnare a deţinutei. Astfel, judecătorul a dispus un nou termen de judecată, Carmen urmând să revină în faţa instanţei la sfârşitul lunii, respectiv în data de 30 ianuarie.

"Ea speră că va fi eliberată. Este însărcinată în patru-cinci luni. Pentru fapta ei s-a dispus o condamnare, dar copilul nu este vinovat de nimic", a susţinut Luminiţa Stănoiu, avocata deţinutei Carmen Bejan.

Părinţii nu şi-au susţinut, ieri, fiica

Spre surprinderea tuturor, părinţii fetei, Pavel şi Emilia Bejan nu au fost prezenţi la tribunal, să fie alături de fiica lor, aşa cum obişnuiau până ca aceasta să fie condamnată.

Vestea că studenta criminală de la Medicină, Carmen Bejan, este însărcinată a căzut ca un trăsnet pentru părinţii fetei. În ciuda şocului suferit, aceştia le-au spus unor apropiaţi că se vor lupta pentru a lua copilul în creştere.

Mai citeşte:

El a lăsat-o gravidă pe criminala de la Medicină

Părinţii studentei criminale de la Medicină: «Vrem să creştem noi copilul lui Carmen»

«Are fluturi în stomac de când este îndrăgostit de studenta criminală»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net