Cristi Borcea, de urgenţă la spital. Ce a păţit fostul acţionar al Clubului Dinamo
Cristi Borcea a fost dus de urgenţă la spitalul Floreasca din Capitală, seara trecută, din cauza unor probleme cardiace. Fostul acţionar al Clubului de Fotbal Dinamo este internat pe Secţia de chirurgie cardiovasculară. El trebuia să ajungă în această dimineaţă la ICCJ, să dea explicaţii în dosarul în care este cercetat fostul primar Neculai Onţanu.
Omul de afaceri se află în acest moment în grija medicilor de la Spitalul Floreasca, însă doctorii nu dau detalii despre starea lui de sănătate.
Potrivit unor surse, fostul acţionar de la Dinamo se află internat pe Secţia de chirurgie cardiovasculară şi este stabil. Informaţia cu privire internarea lui Cristi Borcea a ajuns în spaţiul public abia azi dimineaţă. El trebuia să dea explicaţii în faţa magistraţilor ICCJ, în dosarul în care este cercetat fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu. În 2016, Cristi Borcea a susţinut că a intervenit pe lângă edil pentru o retrocedare.
Omul de afaceri nu s-a putut prezenta la instanţă, avocatul acestuia spunând că Cristi Borcea a ajuns aseară la spital cu grave probleme de sănătate.
Problemele de sănătate ale lui Cristi Borcea sunt cunoscute. El are un dosar destul de stufos: cardiopatie ischemică, bypass coronarian, hipertensiune arterială sau intoxicație cu metale grele.
În anul 2012 el a fost operat pe cord deschis. În 2012 Cristian Borcea a fost operat pe cord deschis, la spitalul Floreasca. Intervenţia a durat 5 ore şi a fost condusă de doctorul Şerban Brădişteanu. Atunci inima fostului acţionar de la Dinamo a fost oprită o perioadă, sîngele fiindu-i pompat cu ajutorul unui aparat special.
Dosarele lui Borcea
Fostul acţionar al Clubului Dinamo a fost condamnat, pe 8 februarie, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanța și Mamaia, sub acuzația că a prejudiciat statul român cu aproximativ 28 de milioane de euro.
În acest dosar au mai fost condamnaţi fostul primar al Constanţei Radu Mazăre şi fostul preşedinte al CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu.
Borcea s-a întors în puşcărie la doar șapte luni după ce fusese eliberat condiționat, pentru că executase patru ani și patru luni din pedeapsa de șase ani și patru luni primită în dosarul „Transferurilor de jucători".
În acest dosar au mai fost condamnaţi fostul primar al Constanţei Radu Mazăre şi fostul preşedinte al CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu.