Cristian Țopescu a murit. Era internat de o săptămână la Spitalul Elias

Ultima actualizare:

    Cristian Țopescu a comentat peste 5.000 de transmisiuni liveFoto: arhivă personală
Cristian Țopescu a comentat peste 5.000 de transmisiuni liveFoto: arhivă personală

Cristian Țopescu a murit marți, 15 mai, la orele 16, din cauza unui stop cardio-respirator iresuscitabil, la vârsta de 81 de ani. Fostul comentator sportiv era internat de săptămâna trecută la Spitalul Elias.

Acesta a fost adus la spital după o criză de diabet decompensat, dar starea lui de sănătate nu s-a îmbuntățit deloc și a fost ținut în continuare la secția de Terapie Intensivă a unității medicale din Capitală. 

Cristina Țopescu, fata fostului comentator, era optimistă cu doar două zile înainte de a-și pierde tatăl și, printr-un mesaj emoționant scris pe Facebook, îi transmitea toată puterea, pentru a-l face în acest fel să lupte pentru viața sa.

"Tatăl meu luptă, este un luptător. Toată viața am auzit de la el, de câte ori aveam vreo desnădejde: viața e o luptă, deci te luptă! Și acum vreo lună de zile îmi spunea el mie: nu te lăsa, nu abandona! Asta îi spun și eu acum, când mă înțelege, dar nu-mi poate răspunde : ticu, luptă, nu te lăsa, te iubesc mult ! Mă rog să mai aibă puterea să lupte și vă mulțumesc din suflet celor care sunteți alături de noi, familia lui, de el, omul care a fost trup și suflet pentru țara asta întotdeauna. Atât de mult, încât acum poate și asta îl costă. Dar dacă ar putea da timpul înapoi, sunt sigură că ar face la fel, și-ar da sufletul pentru profesia lui, pentru țara lui, pe care n-a vrut niciodată s-o părăsească. Și-a pus tot sufletul în ce-a făcut, acum sufletul lui e puțin obosit, dar iubirea noastră și poate și a multora dintre voi îl vor ajută să se ridice din nou. Medicii îi resuscitează trupul și le sunt recunoscătoare, noi, doar prin gânduri bune, am putea să-i resuscităm sufletul. Sper încă într-o minune, dragii mei, încă mai sper!", a notat prezentatoarea tv. 

Cristian Țopescu s-a născut în 1937, pe 26 martie, la București și a urmat cursurile Școlii de Ofițeri la Sibiu și de grăniceri la Oradea. De la tatăl lui, Felix Țopescu, a moștenit dragostea pentru cai, el fiind un campion european și un olimpic. A început să lucreze în presa sportivă încă de pe vremea când încă studia la Insitutul de Educație Fizică și Sport. După această perioadă, el a devenit reporter, comentator și realizator tv și radio pentru încă 40 de ani. El a avut peste 5.000 de transmisiuni în direct de la diverse campionate Mondiale și Europene, dar și transmisiuni de la Jocurile Olimpice. A prezentat și comentat meciurile handabliștilor români, meciuri ale mai multor campioni români în 1970 și 1974, și chiar și performanța Nadiei Comăneci din 1976.

După șase ani de la prezentarea campionatului Nadiei Comăneci din 1976 de la Montreal, lui Cristian Țopescu i-a fost interzis să mai apară pe micile ecrane din cauza unor comentarii făcute în timpul unui meci în care România s-a luptat cu Suedia.

Cristian Țopescu era căsătorit de peste 20 de ani cu Christel Ungar, la rândul ei, realizatoare tv. Alături de ea a avut un copil, Sebastian, în vârstă de 20 ani, iar din alte două căsnicii, Cristian Țopescu a mai avut doi copii: Cristina (57 de ani) și Cristi (42 de ani). În anul 2017, comentatorul sportiv a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net