Cristian Țopescu, la 81 de ani. A comentat 13 ediții ale Jocurilor Olimpice

Ultima actualizare:

    Cristian Țopescu a comentat peste 5.000 de transmisiuni liveFoto: arhivă personală
Cristian Țopescu a comentat peste 5.000 de transmisiuni liveFoto: arhivă personală

Timp de 40 de ani, românii au stat lipiți de televizor la toate marile competiții sportive din lume. Și acum, mulți spun că au crescut cu Ceaușescu și cu Cristian Țopescu. Marele comentator sportiv a împlinit 81 de ani.

O voce inconfundabilă, elegant și decent, profesionist de marcă. Cristian Țopescu a făcut multe generații de români fericiți. Pe vremea când programul de televiziune dura doar două ore și acelea cu Nicolae Ceaușescu, Cristian Țopescu te vrăjea cu mulțimea de informații pe care le avea despre sportivi din întreaga lume. Părea că știe tot despre orice sport fie fotbal, oină, hipism, bob sau tir cu arcul.

Tatăl lui, ofițerul de cavalerie Felix Țopescu, a fost sportiv de talie internațională, participant la Jocurile Olimpice cu echipa hipică a României. El i-a dat o educație sportivă și militară, disciplină, rigurozitate, cinste, corectitudine. La 13 ani, adolescentul Cristian a debutat în concursurile hipice de sărituri peste obstacole, iar apoi a câștigat două titluri de campion național la această probă, în anii 1960 și 1962.

În anii ʼ60, a devenit comentator sportiv la Televiziunea Română.


    Cristian Țopescu și-a început activitatea de comentator sportiv în anii ʼ60
Cristian Țopescu și-a început activitatea de comentator sportiv în anii ʼ60


    Marele fotbalist Nicolae Dobrin a dat numeroase interviuri lui Cristian Țopescu
Marele fotbalist Nicolae Dobrin a dat numeroase interviuri lui Cristian Țopescu

Cristian Țopescu a comentat peste 5.000 de transmisiuni live, 13 ediții ale Jocurilor Olimpice, dar si campionate mondiale si europene. El ne-a ținut cu sufletul la gură când panoul de notare a Nadiei Comăneci la Montreal arăta nota 1.00 care, de fapt, era prima notă de 10.00 din istoria gimnasticii. Apoi am aflat tot ce se putea despre marii sportivi români Ivan Patzaichin, Ilie Năstase, Ion Țiriac, mari fotbaliști, handbaliști și gimnaste.

Acum, Cristian Țopescu este pensionar militar, cu 35 de ani de vechime în armată. Din octombrie 2016, colonelul în retragere Cristian Țopescu a fost avansat la gradul de general de brigadă. Drept recunoștință pentru activitatea sa, Cristian Țopescu a primit decorația ”Steaua României”, Ordinul Meritul Sportiv, Ordinul Olimpic Colanul de Aur și Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

A fost căsătorit de trei ori, are trei copii și este bunic. Cristian Țopescu s-a născut la 26 martie 1937, la București.

Sursa: historia.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
f13abe2b 0c5a 4318 a99c a209ff8a1867 png
whatsapp image 2026 04 30 at 05 18 21 1 jpeg
nava msc iran romani jpg
Atentie la capuse  Sursa foto shutterstock 1662479023 jpg
Omul de afacei Ioan Niculae
femeie care plange webp
katara dromos 1 jpg
scaun vechi retapitat1 jpg
image
image