Cu anvelopele astea nu mai faci pană niciodată
V-ați întrebat vreodată cum vor arăta anvelopele viitorului? Ei bine, ele au fost deja concepute: vor fi făcute din material reciclabile și, cel mai important, nu se vor sparge niciodată!
Constructorii de anvelope auto se întrec, de la an la an, în concepte care mai de care mai extravante. De curând, Michelin a prezentat la târgurile de profil anvelopa Vision, care ar putea echipa mașinile în viitor. Este făcută din materiale reciclabile, nu are cameră de aer și poate fi personalizată în funcție de nevoile șoferului.
Potrivit constructorilor, anvelopele viitorului vor fi unele inteligente, astfel că vor putea comunica șoferului când au nevoie de reparații. Senzorii încorporaţi în anvelopă vor transmite maşinii informaţii în timp real despre starea ei. În plus, suprafața cauciucului este imprimată 3D, iar când zona de rulare se uzează, poate fi imprimată din nou cu materialele de aderență. Toate cât se poate de prietenoase cu mediul!
În plus, spun cei de la Michelin, în viitor vor exista centre service la care vei putea să schimbi designul pneurilor în funcție de suprafața de teren pe care vrei să rulezi. Într-un fel vor fi configurate pentru autostradă, vara, în drum spre mare, în alt fel vor trebui reglate dacă vrei să conduci pe macadam, sau pe zăpadă, la munte.
Din datele tehnice prezentate de Michelin, aceste pneuri au spițele construite din poli-rășină, fapt ce coferă un transfer de energie, reducând astfel salturile cu care ne-au obișnuit anvelopele cu cameră. Pe de altă parte, anvelopele viitorului oferă tracțiune maximă și zero riscuri de spargere. Iar durabilitatea acestui produs este de două, trei ori mai mare decât la anvelopele pneumatice, asigură constructorul.
Vestea bună pentru șoferi este că aceste anvelope vor intra curând în producție, însă va mai curge multă apă pe Dâmbovița până le vom găsi pe piață.