"Cu banii câștigați la Click!MANIA îmi cumpăr bicicletă"
Click!Mania umple buzunarele cititorilor! A dat 1,49 lei pe ziarul Click! şi a câştigat 1.000 de lei. Norocoasa este bucureşteanca Florentina Nae, în vârstă de 30 de ani.
Tânăra e bucătar şi are un salariu echivalent cu premiul dat de noi. ”Sunt foarte bucuroasă. Cu banii câştigaţi am să-mi cumpăr o bicicletă”, ne-a mărturisit Florentina, care a venit într-un suflet ca să-şi revendice banii. Ziarul cu talonul norocos nu a fost cumpărat de ea, ci de un coleg. ”L-am rugat ca în drum spre serviciu să se oprescă şi să-l ia. Vă daţi seama că premiul am să-l împart cu el”, a precizat tânăra. Ziarul Click! i-a făcut o bucurie şi lui Gheorghe Ungureanu (70 de ani), din Bucureşti. Cititorul nostru a deschis clapeta lozului Click!MANIA care i-a adus cadou oalele de bucătărie cu presiune. ”Oalele minune i le fac cadou soţiei, deşi nu aş vrea să creadă că o trimit la cratiţă”, ne-a spus, râzând, bărbatul. Legumele sau carnea gătite în astfel de vase sunt gata în doar zece minute. Se fac perfect la aburi. Gheorghe este un fidel cititor Click! şi nu ratează nici o ediţie de când ziarul a apărut pentru prima dată pe tarabă.
Ai taloane cu super-reduceri!
Click!MANIA pune în joc şi lozuri cu reducere la produsele din gamele Dormeo, Delimano, Topshop şi Walkmaxx. Astfel, în fiecare zi poţi câştiga produse din gama celor menţionate mai sus. Mai exact, lozul tău norocos va trebui să conţină gama din care face parte produsul, o serie unică şi reducerea de care beneficiezi. Dacă ai găsit lozul pe care scrie DORMEO 50% REDUCERE verifică produsul Dormeo la care se aplică reducerea în pagina de regulament şi sună în aceeaşi zi pentru achiziţionarea produsului. Produsul trebuie achiziţionat doar în ziua de apariţie a ziarului cu lozul cu reducere. Dacă doreşti să beneficiezi de reducerea respectivă trebuie să suni la numărul 021.455.00.77, tarif normal, zilnic, între orele 7.00 - 21.00. Câştigătorul va trebui să comunice seria unică de pe clapeta lozului pentru verificarea acestuia de către operatorul Studio Moderna, apoi să comande produsul şi va beneficia de reducerea respectivă. Dacă aţi sunat la numărul respectiv şi a fost ocupat, staţi liniştit. Operatorii partenerului nostru, Studio Moderna, vă vor contacta şi după ora 21.00, chiar şi a doua zi.