Cu cine mai era Oprea în mașină, în seara accidentului?
Deputatul PNL Dan Cristian Popescu susține că, în mașina vicepremierului Gabriel Oprea se mai aflau, în momentul accidentului, alte două persoane, „între care și o consilieră”.
Deputatul a declarat pentru HotNews.ro că are această informație „din mai multe surse, printre care și unele din Ministerul de Interne”.
„Am informația că, la momentul producerii accidentului, în mașina domnului Oprea se mai aflau două persoane, între care și o consilieră, se aude, suspect de apropiată! Dar, pentru a evita orice confuzie, îl invit să ne spună public dacă este adevărat sau nu! #opreademisia#”, a scris Popescu pe contul lui de Facebook.
Anterior acestui mesaj, deputatul PNL postase următorul mesaj: „Ghici ghicitoarea mea, cu cine se mai afla Oprea în mașină în momentul accidentului?”
Poliţistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit marţi seară, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost transportat după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală. Bogdan Gigină a fost înmormântat vineri, cu onoruri militare, în prezența a sute de colegi îmbrăcați în uniforme.
Polițistul asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, însă informaţii despre această situaţie nu au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Interne, fiind aflate mai întâi pe surse.
Abia la două zile de la accident, Poliţia Capitalei a transmis un comunicat în care a confirmat că poliţistul de la Rutieră asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea care, conform informaţiilor comunicate, participase la "o activitate în cadrul unei instituții din domeniul securității și ordinii publice".