CULMEA PROSTIEI: Autostrada Nădlac-Arad a fost proiectată să treacă prin Ungaria! A luat-o în schimb pe terenuri cu grâu, nedespăgubite

CULMEA PROSTIEI: Autostrada Nădlac-Arad a fost proiectată să treacă prin Ungaria! A luat-o în schimb pe terenuri cu grâu, nedespăgubite

Ultima actualizare:

Surse din cadrul autoriăţilor au dezvăluit că banda de decelare a autostrăzii Nădlac-Arad ajungea în Ungaria. Pentru a rezolva această problemă, executanţii au băgat şoseaua înapoi în ţara noastră cu aproximativ 50 de metri, potrivit aceloraşi surse.

Primarul localităţii Nădlac, Vasile Ciceac, spune că, în urma întâlnirii dintre proprietari şi reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, s-a ajuns la concluzia ca cei afectaţi vor fi despăgubiţi de către cei de la Drumuri.

În baza unui studiu de fezabilitate întocmit în urmă cu mai mulţi ani, Guvernul a despăgubit proprietarii terenurilor pe care urma să treacă autostrada. CNADNR a licitat atât realizarea proiectului tehnic, cât şi a execuţiei, deodată. Însă, când au întocmit proiectul, realizatorii acestuia au proiectat bucla de urcare şi coborâre de pe autostradă foarte aproape de graniţa vestică a ţării noastre.

Click aici pentru mai multe detalii



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
curatenie podea istock jpg
bloc vechi bucuresti foto adevarul jpg
Schi la Poiana Brasov foto info poiana brasov jpg
parinti
Șerban Trâmbițașu  jpg
Aliia Roza jpg
closeup shoulder view woman using tablet social media jpg
6feeebea 2e5d 4a3b b7a1 32f7f8791c19 pqzxw0960h0540 webp
image
image