Cum a ajuns chirurgul să sară cu bisturiul la gâtul finului său

Ultima actualizare:

    Dr. Constantin Ploscaru, în ziua producerii faptei, când a şi fost reţinut de poliţişti
Dr. Constantin Ploscaru, în ziua producerii faptei, când a şi fost reţinut de poliţişti

Dr. Constantin Ploscaru (67 de ani) a murit acum două zile, în timp ce aştepta să fie dus la închisoare, după ce Curtea de Apel Piteşti l-a găsit vinovat de tentativă de omor şi l-a condamnat definitiv la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Dar cum a ajuns chirurgul să-şi înjunghie un coleg care-i era şi fin? Iată ce s-a întâmplat în urmă cu trei ani!

Medicul vâlcean Constantin Ploscaru a absolvit Facultatea de Medicină din Iaşi, a fost şef al Secţiei de Chirurgie şi director al Spitalului Judeţean Vâlcea. Lui i se datorează existenţa laparoscopiei în Vâlcea, el efectuând prima intervenţie laparoscopică la Spitalul Judeţean, în urmă cu 18 ani, scrie adevarul.ro.

Dar în ultimii ani, medicul începuse să aducă acuzaţii grave şi să depună reclamaţii la mai toate instituţiile: Colegiul Medicilor, Consiliul Etic, Poliţia Vâlcea, DNA, fără ca vreuna din sesizările sale să se concretizeze. Reclamaţiile făcute conducerilor succesive ale spitalului judeţean, dar şi la adresa unor colegi, erau notorii. Aşa şi-a atras rapid antipatiile unor medici, asistente.

În asemenea condiţii, şicanele şi provocările erau la ordinea zilei, după cum îşi amintesc astăzi angajaţii spitalului. Totul a culminat într-o zi de weekend a lunii ianuarie  2016, când şeful de gardă era chirurgul Emil Bărbulescu, care era şi finul lui Ploscaru. Bărbulescu a intrat peste Ploscaru în sala de operaţii şi a început să-l filmeze, deoarece constatase că erau încălcate normele privind operaţiile în regim de urgenţă, precum şi observaţiile sale privind lipsa unei urgenţe. Iată ce declaraţii sunt la dosar, conform adevarul.ro: “În timp ce dr. Emil Bărbulescu, care era şef de gardă, se îndrepta spre uşă, după ce obţinuse dovezile pentru care venise, l-a auzit pe chirurg înjurându-l şi ameninţându-l: «Îţi dau una cu pensa asta...». În acelaşi timp a sesizat că acesta a plecat de lângă masa de operaţie şi când s-a întors, a observat că a luat un instrument de pe masa chirurgicală îndreptându-se direct către el. Prins între zid şi dulapul de instrumente, când şi-a văzut naşul lângă el cu mâna ridicată asupra lui, Bărbulescu l-a împins pe Ploscaru, pentru a se apăra, cu piciorul drept în abdomen. Apoi, în acelaşi moment, a simţit o senzaţie de arsură puternică în zona sternoclaviculară stângă şi a realizat că a fost rănit cu obiectul chirurgical, iar când s-a uitat în jos, a văzut sângele curgându-i pe haine”.

Abia când agresorul a plecat de lângă victimă, aceasta avea să-şi dea seama că de pe masa chirurgicală lipsea bisturiul, şi că acesta era instrumentul cu care fusese agresat.

În ciuda a ceea ce s-a consemnat ulterior, Ploscaru a susţinut că el a fost victimă, că a fost bătut şi s-a văzut nevoit să se apere. După incident, chirurgul Constantin Ploscaru a fost dat afară din spital - prin desfacerea contractului de muncă şi forţat către o pensionare anticipată, fiind trimis în judecată, iar după trei ani de procese, condamnat definitiv la 3 ani şi 4 luni la închisoare cu executare. În ziua în care a aflat sentinţa, a plecat la casa de vacanţă din satul natal, în Berislăveşti - Vâlcea. Aici l-au găsit, seara, fără suflare, fiul şi un prieten. De frica puşcăriei făcuse infarct! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net