Cum arată și cât a costat cel mai rapid tren din România!

Ultima actualizare:

    Trenul este de producție franceză și costă nouă milioane de euro
Trenul este de producție franceză și costă nouă milioane de euro

CFR a cumparat cel mai scump tren din istoria sa: circulă cu 160 de km/h, se conduce singur și are dotări ca în filme. Potrivit știrileprotv.ro, garniture a fost adusă în țară de o companie franceză pentru a testa căile ferate modernizate cu fonduri europene din vestul României. Autoritățile nu vor să spună cât au dat pe el dar costul său oscilează între 6 și 9 milioane de euro în funcție de dotări.

Trenul este atât de nou, încât până acum nu a fost scos din țiplă. A fost adus la peronul Gării de Nord din București și așteaptă momentul să se plece spre vest.

A fost produs în Franța și adus în România în cadrul proiectului de reabilitare a caii ferate din vestul tarii, pe care urmeaza să o testeze atât pet imp de zi cât și de noapte.

Cu tot cu echipament ajunge la un pret record pentru tara noastra - 9 milioane de euro. Ultimul tren cumpărat de CFR Calatori în 2006, așa-numita ”sageată albastră”, a costat 2 milioane de euro.

Trenul se numește Coradia Polyvalent și se conduce practic singur. Este plin de calculatoare care anunță in timp real orice defectiune aparută, iar viteza este spectaculoasă. Poate atinge 200 de kilometri pe oră, iar fratele sau mai mare a ajuns în Franța la peste 500 de kilometri pe oră.

Un alt exemplu de tehnologie avansată este toaleta. Este plină de senzori, pentru apă, pentru uscatul mâinilor, are chiar și o masă pentru înfășatul bebelușilor. ”Baia”poate fi dotată la cerere și cu o cabina de duș.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
bacsis, foto Shutterstock jpg
Nicolae Ceauşescu, la Conferinţa Naţională a PCR din decembrie 1977 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 2/1977)
Barbat arestat - catuse FOTO Shutterstock
base si maria jpg
seismograf cutremur istock jpg
jerash jpg
dublin irlanda pixabay jpg
Adrian Sârbu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net