Cum arată viața străinilor care au venit să muncească în România. O nepaleză vrea să devină româncă: „Eu asta am căutat..”
Doi nepalezi de vârste destul de apropiate s-au angajat la un restaurant cu specific asiatic din București. Basanti s-a obișnuit imediat și își dorește să obțină cetățenia română, însă Rai nu s-a acomodat. Se simte singur printre români și îi este dor de familie. „Este greu fără familie și fără prieteni. Să știi că eu m-am simțit foarte singur aici. Am învățat ce înseamnă singurătatea cu adevărat. De multe ori, mă simt singur pe lume. La început a fost cel mai greu”, spunea Rai.
Doi nepalezi sunt ospătari la un restaurant din București
Basanti și Rai sunt doi nepalezi, de vârste apropiate. Sunt ospătari la un restaurant cu specific asiatic din București. Iar experiențele lor de viață cu românii și România sunt foarte diferite. În timp ce Basanti visează să își obțină cetățenia română, Rai încă se acomodează cu felul nostru de a fi, iar ceea ce nouă ni se pare pură obișnuință în lumea noastră, lui i se pare profund greșit, principala problemă.
22 de ani avea Basanti Malla când a venit la București din Kathmandu, capitala Nepalului. Sunt cinci ani și 5.504 kilometri care o despart de viața, prietenii și bunica, cel mai important om din viața ei. „De ce m-ai luat pe nepregătite? Mă machiam și eu, să fiu frumoasă. Da, știu că deja sunt frumoasă, dar știu să mă fac per-fec-tă”, spune, râzând, în română, silabisind ultimul cuvânt, potrivit Antena3 CNN.ro. Basanti are acum 27 de ani. Crede că România e o țară bună. Și sigură.
„Eu asta am căutat (...) să fiu în siguranță"
„Eu asta am căutat, o țară europeană. Și una sigură, în care să nu îmi fie frică, să fiu în siguranță. Iar acum, că vorbesc și limba română, e perfect. Îmi plac românii. Sunt oameni buni. Sunt și unii mai așa, dar sunt mai deschiși oamenii aici și asta îmi place”, povestește ea, pentru Antena 3 CNN. Din limbile pe care le știe, română nu i se pare foarte grea. Jumătate de an i-a luat s-o învețe. „Mi se pare cea mai ușoară limbă. Eu vorbesc nepaleză, engleză, română și știu și japoneză”, îmi explică Basanti.
„Nimic n-a fost greu"
„Nu am nimic de care să mă plâng în momentul de față. Eu chiar m-am acomodat foarte bine aici. Pentru mine n-a fost greu deloc. Nimic n-a fost greu. Pentru că mama și tata au lucrat în Japonia toată viața mea și eu am crescut în Nepal fără ei”, explică tânăra. A fost crescută de bunica ei, în timp ce părinții au lucrat toată viața ei de copil și de adolescentă în Japonia, ca bucătari. Îmi dă și un exemplu: ce a trăit ea este experiența a mii de copii români care au părinții plecați în străinătate.
„Eu am crescut cu bunica mea. E cum se întâmplă cu copiii români. Părinții lor pleacă în străinătate și copiii rămân cu bunicii. Mi-e drag de părinții mei, dar îmi place mai mult de bunica. În fiecare zi vorbesc cu ea, dimineața și seara, după muncă. Viața mea e familia mea. Cel mai mult îmi lipsește când e bolnavă. Sau când sunt sărbători”, mărturisește, zâmbind.
„Vreau să îmi iau cetățenie română"
Nu a fost acasă niciodată în cei cinci ani. Nici măcar în vacanță. Pentru că vrea să își obțină cetățenia română. Basanti vrea să fie româncă. „Vreau să îmi iau cetățenie română și după aia, după doi ani, o să îmi iau pașaport românesc. Eu asta vreau, dar nu știu cum va fi”, spune ea.
„Ca să fie majoritatea drepturilor la mine. Acum, pentru că sunt din altă țară, am mai multe regulamente și sunt lucruri pe care nu pot să le fac. Și după ce iau cetățenia, o să fiu un pic mai româncă. O să pot face ce vreau eu”, explică Basanti. „Îmi place aglomerația din București. E un oraș viu. Am fost în Constanța și nu am găsit farmacia lângă magazin. Nimic, nimic nu am găsit. Și m-am gândit că mai bine în București, că avem orice aici. E mai ușor. Sunt toate la un loc”, povestește Basanti.
Lui Rai îi lipsește familia. „De multe ori, mă simt singur pe lume"
Rai Khagendra are 26 de ani. Are o soră mai mare și un frate mai mic. El e copilul mijlociu. „Apoi sunt mama și tata. Asta e familia mea. Sora mea mai mare e în Polonia, după ce a fost trei ani în România, iar ceilalți sunt în Nepal”, mă lămurește el. A trecut un an și jumătate de când e în București. Iar la început i-a fost foarte greu.
„Viața mea aici e foarte diferită față de cea din Nepal. Și așteptările mele au fost diferite. Avem culturi diferite, vorbim diferit și ne comportăm diferit. La început mi s-a părut foarte ciudat. Și greu. Acum sunt bine, m-am obișnuit cu felul în care vorbesc și se comportă românii”, declară Rai.
„Mi-e dor de familie. E greu fără familie și fără prieteni. Să știi că eu m-am simțit foarte singur aici. Am învățat ce înseamnă singurătatea cu adevărat. De multe ori, mă simt singur pe lume. La început a fost cel mai greu”, repetă Rai.
