Cum au fost furate moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, în 1918, de soldați bulgari
Apropierea sărbătoririi Sf. Dimitrie Basarabov, zis și „cel Nou”, ocrotitorul Bucureștilor, din 27 octombrie, aduce în memorie un episod mai puțin cunoscut generațiilor de azi: furtul moaștelor sfântului din Biserica Mitropoliei, din noaptea de 4 /17(stil nou) februarie 1918 de către soldați bulgari, în timpul Primului Război Mondial. Intervenția Mitropolitului-primat Conon Arămescu pe lângă feldmareșalul von Mackensen, guvernatorul militar al României ocupate, a făcut ca hoții să fie prinși la timp chiar de către militari germani, moaștele fiind readuse la Mitropolie.
În februarie 1918, Capitala era deja ocupată de forțele Puterilor Centrale, în frunte cu Germania, de mai bine de 14 luni, din 6 decembrie 1916. Starea de spirit a populației ce nu apucase ori nu alesese a se refugia în Moldova – singurul teritoriu rămas sub autoritatea statului român – era, oricum, la pământ. Pentru mulți români, credința și speranța într-un miracol rămăseseră singura alinare. Dar în noaptea de 4 februarie, pe stil vechi al calendarului, 17 februarie, pe stilul nou, a picat vestea ca un trăznet: moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, sfântul protector al orașului, căruia i se atribuiau inclusiv minuni de ocrotire a orașului, încă din 1774, în vremea domnitorului Mihai Șuțu, când fuseseră așezate în Biserica Mitropoliei, căzuseră pradă jefuitorilor. Trebuie menționat că, în timpul războiului ruso-turc dus între anii 1768-1774, generalul rus Petru Saltîcov a luat moaștele sfântului din localitatea Basarabov, pe teritoriul Bulgariei și a intenţionat să le trimită în Rusia. Dar, la insistenţele negustorului român Hagi Dimitrie Ment şi ale Mitropolitului Grigorie al II-lea al Ţării Româneşti, le-a dăruit poporului român. Cu excepția mâinii drepte, totuși, care a ajuns la o biserică din Kiev, în Lavra (mănăstirea) Pecerska, mai exact. Faptul că hoții din 1918 au fost bulgari, a părut o răzbunare a acestora pentru ceea ce bulgarii considerau că ar fi fost un furt făcut de generalul rus în beneficial românilor.
Era un obicei vechi ca, în fiecare an, moaștele sfântului să fie scoase și plimbate prin Capitală, iar lucrul acesta dăduse, pare-se, roade, având efect în câteva situații-limită: în 1815, în timpul „ciumei lui Caragea”, apoi în 1827, când o secetă cumplită a lovit Bucureștiul, după procesiune urmând trei zile cu ploaie torențială ce a salvat orașul de la foamete, dar și în 1831, în vremea unei mari epidemii de holeră. Așa că furtul raclei cu prețioasele moaște a revoltat și scandalizat populația Bucureștiului.
Mitropolitul l-a rugat pe guvernatorul militar german al României să prindă hoții
Ştirea s-a răspândit ca fulgerul prin toate mahalalele încă de la primele ore ale dimineţii şi, în ciuda gerului de afară, evlavioşii au venit cu miile în faţa bisericii Mitropoliei întrebându-se, supăraţi, cum de s-a putut întâmpla aşa ceva şi, mai ales, ce se va alege de Bucureşti fără făcătorul său de minuni, tocmai atunci când aveau de înfruntat o iarnă neobişnuit de grea, o criză de alimente şi epidemii devastatoare. Mulţimea s-a împrăştiat abia după ce poliţia făgăduit solem că Sfântul va fi readus la Mitropolie (Biserica Ortodoxă Română încă nu căpătase rangul de Patriarhie). Mitropolitul-primat (echivalentul Patriarhului de azi) Conon Arămescu Donici i-a trimis o scrisoare feldmareşalului August von Mackensen cu rugâmintea de a-I descoperi de urgenţă pe pungaşi şi redarea moaştelor Mitropoliei.
În documentul respectiv se face și descrierea faptelor, așa cum îi erau cunoscute Mitropolitului: „Avem marea durere sufletească de a vă aduce la cunoştiinţă că astănoapte, 17/4 ale curentei, s-a jefuit Biserica Catedrală a Sfintei Noastre Mitropolii, ridicându-se cu forţa Sicriul cu Moaştele Sfântului cuvios Dumitrie, dimpreună cu toate odoarele ce se aflau într-însul. Faptul s-a întâmplat ca o trupă de ostaşi bine înarmaţi, prezentându-se aproape la orele 2 noaptea, şi operând până la orele 3-4, mai întâi au înlaturat pe sergentul de serviciu din curte, ţinându-l la o parte şi, servindu-se de instrumente puternice, au forţat ambele uşi ale Bisericii Catedrale, apoi au spart geamurile de la intrare, au năvalit spre altar, au ridicat cu forţa prețiosul Sicriu cu Sfintele Moaște, cu tot ce se afla acolo; după care au plecat din Biserică cu toate cele jefuite, şi s-au transportat cu totul la automobilul pe care-l aveau îndosit şi anume pregătit şi plasat jos în dosul Mitropoliei, pe o stradă laterală şi întunecoasă; şi astfel automobilul a dispărut, încotro nu se ştie. Prin aceasta nemaipomenită şi nocturnă jefuire a Catedralei Sfintei noastre Mitropolii, s-a comis cel mai odios fapt de către un număr de până la 20 de soldaţi (bănuiţi bulgari) înarmaţi, cari, după un plan anume pregătit, prădând Biserica, au lovit atât în interesul Bisericii noastre Ortodoxe, cât şi în credinţa şi interesele Poporului Român, carele nu poate fi vinovat cu nimic. Deci, Excelenţa Voastră (…) vă rugam stăruitor ca să binevoiţi a ordona să se ia cele mai urgente măsuri şi să se oprească pe drum călătoria Sfintelor Moaşte, oriunde vor fi, urmărindu-se toţi ostaşii vinovaţi, binevoind a dispune reînnapoierea Sicriului cu Sfintele Moaşte şi tot avutul lor, ca să stea nestrămutate în Catedrala Sfintei Mitropolii a Ţării, Sfântul Dumitru fiind însuşi Patronul Capitalei Bucureşti.”
Relicvele au fost recuperate după două zile
Se spune că Sf. Dumitru nu s-a lăsat dus de la Bucureşti, şi le-a zăpăcit minţile jefuitorilor, care au rătăcit prin Capitală până la ziuă. Când au aflat drumul pe care trebuia să meargă spre Giurgiu, li s-a defectat maşina. În cele din urmă, au mutat sicriul de argint cu moaştele într-o căruţă şi, astfel, au fost uşor descoperite şi aduse înapoi. După doar două zile, nemții anunțau prinderea hoților, printr-o scrisoare în franceză, pe care generalul Zach, comandantul județului Vlașca, i-o trimitea prefectului aceluiași județ. “Domnul Prefect Moldoveanu, Moaştele Sfantului Dumitrie într-un sicriu măreţ de argint au fost furate de bulgari dintr-o biserică din Bucureşti, pentru a fi transportate cu un automobil în Bulgaria. Ajungând la Călugăreni, au schimbat aici automobilul cu o mică căruţă cu cal, pentru a şterge urmele lor. Este meritul aghiotantului meu, d. Rhefeld, că a descoperit acest schimb. Din ordinul meu, Rhefeld a fost trimis într-un automobil cu soldaţi armaţi pe calea Bucureştiului, spre a opri hoţii. În dreptul satului Daia, el a găsit căruţa căutată, însoţită de soldaţi bulgari foarte armaţi. Rhefeld a oprit transportul, care se da drept bagaj al unor ofiţeri bulgari, arătându-le revolverul. Bulgarii s-au supus situaţiunii. Rhefeld a adus sicriul la Giurgiu şi depus la cartierul generalului Zach, unde a fost păzit de un ofiţer şi soldati armaţi pâna la 19 Februarie, în care zi sicriul a fost dus cu automobilul, însoţit de o puternică gardă de soldaţi germani înarmaţi, la Bucureşti”, se scria în scrisoarea comandantului german. Pentru întâmpinarea relicvelor, în ziua de 6/19 februarie a fost delegată o comisie specială, împreună cu garda civică de onoare, care i-a așteptat pe militari în dreptul Cimitirului Bellu. S-a constatat că obiectele de cult sunt neatinse „înlăuntru", apoi au fost duse în locul de unde fuseseră furate. Din nou, mii de oameni au urcat Dealul Mitropoliei ca să le întâmpine cum se cuvine.
Trebuie spus că Sfântul Dimitrie cel Nou a fost proclamat ocrotitor al Bucureştilor în anul 1792, în vremea Mitropolitului Filaret al II-lea. Datorită cinstirii sale, Patriarhul Justinian Marina – primul Patriarh „roșu”, numit în înalta funcție datorită prieteniei cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, șeful comunist al României, după 1948 - a propus Sfântului Sinod generalizarea cultului său în Biserica Ortodoxă Română. Poate să pară ciudat, dar proclamarea canonizării Sfântului Dimitrie a avut loc, prin urmare, în plin regim comunist, în 1955. Așa se face că moaștele sfântului au rămas să dea speranță și ocrotire bucureștenilor și românilor, de 245 ani neîntrerupt, așa cum se va întâmpla și la acest final de săptămâna cu ocazia manifestărilor dedicate acestuia.
