Cum au încasat primarul Andrei Chiliman şi amicii săi 8,5 milioane de euro în şapte ani

Ultima actualizare:

    Andrei Chiliman a fost săltat de mascați chiar de pe aeroportul Otopeni când venea de la Bruxelles
Andrei Chiliman a fost săltat de mascați chiar de pe aeroportul Otopeni când venea de la Bruxelles

Încă un primar are probleme mari cu legea. Edilul Sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, a fost scos în cătușe, joi seară, din sediul DNA Ploiești, după aproximativ opt ore de audieri.

 Alături de edil au ajuns în spatele gratiilor pentru 24 de ore alte trei persoane: consilierul local de la sectorul 1, Ion Brad,  Ioana Costescu, consilierul personal al primarului Sectorului 1 și fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu. Potrivit Mediafax, toți sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de influență. Pentru a fi aproape de Tribunalul Prahova unde vor cei patru vor fi duși vineri pentru eliberarea unor mandate pe 30 de zile, Andrei Chiliman, Ion Brad, Ioana Costescu și Vlad Moisescu și-au petrecut noaptea în arestul Poliției Câmpina.

Cei patru sunt acuzați de constituire de grup infracțional și trafic de influență. La ieșirea din sediul DNA Ploiești, Chiliman a spus că nu comenteaza ”în niciun fel” acuzațiile aduse de procurori. Totodată, întrebat dacă i s-au cerut bani pentru PNL, Chiliman a răspuns negativ.

Chiliman și Brad vor fi duși la Câmpina, în arestul Poliției Județene Prahova, urmând ca vineri să fie prezentanți instanței supreme cu propunere de arestare preventivă.

La ora transmiterii acestei știri, la sediul DNA Ploiești sunt în continuare audiați fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu și consilierul personal al primarului, Ioana Costescu.

Direcția Națională Anticorupție anunța, joi seară, într-un comunicat, că primarul Andrei Chiliman este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență, în formă continuată, procurorii antocorupție dispunând reținerea acestuia pentru 24 de ore. Alături de primar, a fost reținut și consilierul local Ion Brad.

De asemenea, procurorii au început urmărirea penală față de Vlad Octavian Moisescu și Ioana Costescu, pentru constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de influență, și liberalul Ion Brad, consilier local la Sectorul 1, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență.

Cum funcţiona reţeaua primarului Chiliman

În ordonanțele procurorilor se arată că încă din anul 2004, după alegerile locale, la inițiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracțional organizat, format din acesta, Ioana Costescu (consilier personal al primarului Andrei Chiliman și interfața lui Moisescu la Primăria Sectorului 1), Andrei Chiliman și Ion Brad (consilier local), grup care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție și asimilate acestora, care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare, de la agenții economici favorizați în câștigarea procedurilor de achiziție publică, pe parcursul derulării contractelor încheiate cu primăria.

”Vlad Moisescu era cel care coordona grupul infracțional, solicita și încasa comisioanele și dispunea cu privire la modalitatea gestionării acestora, în timp ce Ioana Costescu și Ion Brad derulau activități de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora, iar Andrei Chiliman, prin prisma atribuțiilor conferite de funcția sa, garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și ulterior, pe parcursul derulării acestora”, se arată în comunicatul DNA.

Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale, în modalitatea descrisă mai sus, au fost împărțiți între Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Ion Brad, Andrei Chiliman și filiala unui partid politic, în următoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% partidul respectiv - filiala sector 1.

Diferența de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcționarilor care au sprijinit, în diferite modalități, la derularea activităților ilicite.

38 de milioane de lei noi, pentru Chiliman şi prietenii săi

Grupul infracțional a obținut de la reprezentanții a două societăți comerciale beneficiare ale unor contracte de lucrări publice (lucrări de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din sectorul 1 al municipiului București, inclusiv servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginți de șantier) sumele de 300.000 de lei, respectiv 38.481.488 lei (aproximativ 8,5 milioane de euro). Această din urmă sumă de bani a reprezentat un procent de 10% din plățile făcute de Primăria Sectorului I București către firma respectivă, în perioada 2007 - 2014, în baza contractelor încheiate cu instituția publică menționată, potrivit DNA.

Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că firma controlată de Gheorghe Boeru, Romair Consulting, ar fi avut contracte cu Primăria Sectorului 1, pentru consultanţă în activităţi precum lucrări de asfaltare şi anvelopări de blocuri. Angajaţi ai Primăriei, inclusiv primarul, ar fi cerut 10% din valoarea acestor contracte.

Unul dintre contracte, care avea ca obiect "Prestarea serviciilor de gestionare a proiectelor de construcţii privind lucrările de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din Sectorul 1 al municipiului Bucureşti, inclusiv servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginţi de şantier", ar fi fost încheiat între Primăria Sectorului 1, în calitate de achizitor, și SC Romair Consulting SRL, în calitate de prestator, în 13 septembrie 2011.

Sursele citate precizau că, pentru a plăti "comisionul" stabilit în schimbul sprijinului care i-ar fi fost acordat pentru obținerea de la Primăria Sectorului 1 a contractului din 13 septembrie 2011, o parte din banii încasaţi de firma lui Gheorghe Boeru din fonduri publice (inclusiv din cei încasaţi de la SC Hidro Prahova SA) ar fi fost tranzitaţi, la dispoziţia omului de afaceri, fără a avea la bază justificări economice reale, scoşi în numerar şi folosiţi în interesul personal al acestuia.

Conform surselor citate, în vara anului 2012 ar fi fost daţi 300.000 de lei, la sediul Primăriei Sectorului 1, în baza unei înțelegeri între Gheorghe Boeru și Vlad Octavian Moisescu, fostul trezorier al PNL, și Ioana Costescu, consilierul personal al primarului Andrei Chiliman.

Sursele citate susţineau că banii ar fi fost împărţiţi, 30% ajungând la primarul Chiliman, câte 15% la Moisescu, Costescu şi Brad, 10% la PNL Sector 1.

Chiliman, legături cu Iulian Herţanu, cumnatul lui Ponta

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost dus la DNA Ploiești joi după-amiază, fiind preluat de anchetatori de la Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni, unde a ajuns cu o cursă de la Bruxelles, iar surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că edilul este vizat în dosarul în care este cercetat Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Andrei Chiliman, membru al PNL, este primar al Sectorului 1 București din iunie 2004, fiind la al treilea mandat. El a fost și deputat de București timp de două legislaturi: 1996-2000 și 2000-2004.

Numele comun din dosarul lui Herțanu, care face legătura între cazul privind canalizarea de la Comarnic şi activitatea Primăriei Sectorului 1, este al omului de afaceri Gheorghe Boeru, audiat şi reţinut săptămâna trecută de DNA, alături de fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Adrian Semcu.

În 18 februarie, Iulian Herţanu a fost arestat preventiv, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group. În 23 aprilie, Iulian Herțanu a fost plasat în arest la domiciliu, în urma unei decizii a instanței supreme, aceeași măsură fiind luată și în cazul lui Vladimir Ciorbă.

Miercuri, la DNA Ploieşti s-au prezentat mai mulți inculpaţi din acest dosar, inclusiv Iulian Herţanu, în privinţa căruia procurorii au dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar, măsură dispusă şi pentru alţi doi inculpaţi din acest dosar.

În acelaşi dosar, sunt cercetați sub control judiciar deputatul Sebastian Ghiţă, deputatul PSD Vlad Cosma şi tatăl acestuia, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, directorul de producţie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum şi omul de afaceri Liviu Munteanu. De asemenea, în dosar este cercetat şi Ilie Drăgan, om de afaceri care are legături cu firmele implicate în derularea proiectului de extindere a canalizării de la Comarnic.

Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma au sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu ca să acceseze şi să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a reţelei de canalizare din oraşul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.

Procurorii susţin că, în perioada 2011 - 2015, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fost preşedinte al filialei judeţene a PSD, a făcut demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale - activităţi derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcţionari ai SC Hidro Prahova şi a exercitat presiuni (ameninţări cu privire la înlocuirea din funcţie) asupra directorului general al societăţii, pentru ca aceştia să atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală de plăţi.

Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare la Comarnic, în valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârşitul anului trecut.

În dosarul privind fraudarea de fonduri europene, la sfârşitul lunii februarie, au fost audiate la DNA Ploieşti atât mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, cât şi sora acestuia, Alexandra Herţanu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net