Cum luptăm contra dependenței față de telefonul mobil?
Viața noastră, a multora dintre noi, a ajuns să se construiască, din multe puncte de vedere în jurul telefonului mobil. În anii din urmă acesta a depășit statutul unui banal instrument de comunicare, devenind în prezent o veritabilă extensie a corpului uman, pe care nu de puține ori încercăm ”să-l recreăm” după chipul și asemănarea noastră, a proprietarilor. Un român vorbește în medie lunar cel puțin patru ore. La cele 251 de minute petrecute în medie la telefon, un utilizator mediu de servicii de telefonie mobilă și de internet trimite 74 de SMS-uri, tot lunar, și consumă 167 MB de trafic de date, conform Autorității Naționale pentru Administrare și Reglare în Comunicații. Așadar, ce ne facem cu mobilul?!
Tendința a intrat și în atenția specialiștilor, care parcă nu știu încă cu siguranță dacă au de-a face cu o anumită evoluție sau chiar cu o boală față de care evaluarea de până acum ar trebui să se concretizeze și într-un diagnostic clar.
”Ca orice lucru de care ne atașăm – fie că este vorba de o ființă umană sau obiect – avem tendința naturală de a încerca să transferăm din elementele care ne definesc, pentru a ne simți confortabil cu acel obiect. Spre exemplu, fetițele îmbracă păpușile astfel încât să se încerce o proiecție a personalității lor în acele obiecte. De cealaltă parte, băiețeii își tunează mașinuțele de jucărie astfel încât să reflecte părți ale personalității lor, mai nervoase, mai elegante, mai sport. Aceeași tendință de comportament în relație cu obiectele se întâlnește și la adulți, pe care îi putem considera, din acest punct de vedere, copii mai mari. Desktop-urile calculatoarelor erau de multă vreme personalizate, printr-o anumită imagine de fundal, prin schimbarea culorii bării de start și a mărimii icon-urilor. Era inevitabil ca această tendință naturală a omului de a-și proiecta propria imagine în obiecte să nu se răsfrângă și asupra telefoanelor mobile. Nu e nimic în neregulă cu asta”, consideră psihologul Dan Ivănescu, președintele Asociației Mintale pentru Calitatea Vieții. În opinia sa, telefonul mobil, apoi smartphone-ul s-au dovedit a fi un instrument de comunicare ieșit din comun care ne-au oferit încă din start un mare avantaj, dar și un la fel de mare dezavantaj. ”Cu ajutorul telefonului mobil am cîștigat timp, dar am și început să pierdem timp, în egală măsură”, susține același Dan Ivănescu.
Psihologii spun că nu mai știm să ascultăm suficient de mult
Și asta deoarece vorbim mult, dar nu ne ascultăm suficient. Folosirea excesivă a telefonului mobil, căruia i-am adăugat an după an zeci de aplicații, de diverse tipuri, de genul știrilor, lifestyle și shopping, turism și navigație, sănătate și fitness, muzică și divertisment, ca să nu mai amintim de numărul de jocuri, ne-a schimbat ritmul natural al vieții. Astăzi suntem ”pe repede înainte” și sărim etape, ale căror consecințe nu sunt întotdeauna de evitat. Astfel, crede Dan Ivănescu, o parte dintre noi, datorită excesivei folosiri a telefonului, în dauna altor surse de informare și lectură, nu ne mai găsim, paradoxal, chiar cuvintele cele mai potrivite: ”Comunicarea față către față te invață că fiecare dintre noi nu folosim doar cuvinte, ci și tonuri sau gestică, ce întăresc un anume mesaj. La mobil lucrurile se schimbă. Totul e rece, e plat. În SMS-uri poți adăuga nu știu câte emoticoane sau pictograme, nu va fi același lucru. Rece și imparțial îi poți spune soției, celui mai bun prieten, șefului sau mamei o banalitate, o prostie sau un lucru grav. Față către față reacția nu ar fi aceeași. Pentru că e altceva, ne gândim mult mai atenți la consecințe, la ceea ce-i spunem celuilalt. E simplu, nu utilizezi o amenințare în fața cuiva mai mare decât tine fiindcă riști o lecție de viață de neuitat. Virtual e simplu, în realitate e altceva”.
Telefonul mobil, precizează Dan Ivănescu, nu ne va rezolva niciodată pe deplin un conflict. El poate amâna deznodământul, poate schimba modul de comunicare, dar trebuie să ne fie clar că un banal telefon, fie el însoțit de o încărcătură emoțională profundă, trebuie întotdeauna urmat de un gest uman ce implică o comunicare față către față. Fiindcă așa e natura umană, iar ea nu se poate modifica esențial, dacă va accepta schimbarea, în doar un deceniu de comunicare prin mobil comparativ cu miile de ani scurse deja anterior.
O altă valoarea modificată în ultimii ani prin utilizarea excesivă a mobilului este intimitatea. Am ajuns să spunem în public, ne încredințează același Dan Ivănescu, lucruri pe care părinții noștri sau chiar frații mai mari, nu ar fi conceput sau acceptat să le facă. Și de cele mai multe ori devenim părtași nu doar la banalități din viața colegului de scaun din mijloacele de transport în comun, supra sau subterane, dar și la veritabile drame, pe care tehnologia nu e gândită să le rezolve.
Printre valorile modificate de realitatea virtuală oferită de telefonul mobil inteligent este și prietenia. Ne îmbătăm că avem prieteni pe Facebook, care 100, care 200, care mai mulți. Dar dacă ești întrebat direct pe câți dintre ei îl cunoști personal, s-ar putea să constați că nu-l știi pe niciunul sau pe foarte puțini dintre cei trecuți pe lista ”prietenilor” de pe Facebook. Pur și simplu a dispărut noțiunea de prieten.
Noțiunea de prieten în realitate și în lumea virtuală diferă
Așadar, ne lipsesc deja răbdarea, respectul, toleranța. Iar asta se vede, de ani buni, în comunicarea dintre generații. ”Ni s-a întâmplat multora, precizează Dan Ivănescu, să asistăm în mijloacele de transport în comun la discuții aprinse între un adolescent/tânăr și o persoană în vârstă pe tema cedării scaunului. Cel în vârstă nu mai are răbdarea să ne interpeleze cu calm, în timp ce tânărul nu mai știe că respectul și toleranța trebuie să fie în cazul său mult mai mari, fiind la începutul vieții, deci un grad de uzură mult, mult mai mic. În loc să discutăm respectuos, încercăm să ne impunem de cele mai multe ori printr-un ton agresiv. Ardem etapele și asta nu e întotdeauna în folosul nostru, după care povestim istorioara ca pe o mare faptă de vitejie cu care părem că ne vom mândri mult timp de acum încolo, dar pe care în fapt o vom uita foarte repede. Fiindcă nu ne simțim confortabili cu ea!”.
Dan Ivănescu mai crede și că nu mai avem știința de a citi un om cu proprii ochi. Fenomenul e mai pregnant în rândul copiilor de 10 – 14 ani, dar chiar și adolescenții prezintă aceeași sincopă. Și asta fiindcă rețelele de socializare, mai exact excesiva lor utilizare și transformare, ne împing să nu mai interacționăm cu realitatea așa cum se întâmpla înainte, să nu mai socializăm cu cei din jurul nostru.
Pe de altă parte, e cert că absența telefonului mobil ne dă multora senzația de disconfort. Simțim nevoia de conectare, tot timpul trebuie să fie reluat ceva. Există deci de o dependență față de mobil? Da, cu siguranță, spun deja medicii psihologi. Cum o combatem? Dan Ivănescu arată că se poate apela fie la un specialist, fie la voința proprie, la un plan de redresare care presupune ca după serviciu să renunți în fiecare zi câte două ore la utilizarea telefonului. Dar, adaugă Ivănescu, nu există o rețetă clară a succesului, fiindcă totul depinde în cele din urmă de fiecare individ.
L-am întrebat pe președintele Asociației Sănătate Mintală pentru Calitatea Vieții dacă crede că ne aflăm la apogeul folosrii telefonului mobil sau să ne așteptăm, dimpotrivă, la o etapă superioară de folosire a acestuia.
”Nu văd cum l-am putea folosi mai mult decât o facem astăzi, ne-a răspuns Dan Ivănescu. Am ajuns să stăm la aceeași masă și să vorbim pe Facebook. Preferăm să ne schimbăm modelele de telefoane mobil făcând investiții mari, chiar sacrificii financiare, lipsindu-ne de alte lucruri mai importante. La un moment dat vom realiza că chestiunea asta ne va crea frustrări, fiindcă nu vom mai avea bani pentru celelate lucruri frumoase ale vieții, chair mai frumoase, cum ar fi o vacanță de neuitat sau o haină de care m-am îndrăgostit, pur și simplu.
Românii au devenit în ultimii ani niște consumatori emoționali
Nu conștientizăm că poate nu avem nevoie de ultima marcă din nu știu ce telefon mobil. Acționăm doar pentru că dorim, vrem să avem, dar nu știm să facem o alegere bună.
Românii nu sunt pragmatici. Suntem cumpărători emoționali, realizând totuși, mai devreme sau mai târziu, că aveam nevoie de altceva. De fapt, suntem ca niște copii într-un magazin de dulciuri. O dată intrați vrem de toate, și bomboane, și ciocolată, tot ce se vede. Am ajuns o societate de consum care nu ține cont de suma de banii pe care o o deține în propriul buzunar. În plus a cam dispărut noțiunea de prieten, de amic. Iar asta face parte din seria valorilor personale. Se diminuează importanța lucrurilor de valoare și cresc chestiile comune, fără importanță. Calculăm, mai nou, valoarea celui de lângă mine în funcție de telefonul pe care-l are, de mașina pe care o conduce, de hainele pe care le îmbracă, de modul agresiv în care comunică”.
Există și portițe de scăpare? Psihologul Dan Ivănescu susține că da. Prima dintre ele e școala. Fiindcă e ”încă un moment apreciabil de respiro tehnologic”. ”Copii noștri nu stau, încă, la ore cu telefonul mobil. Din diverse motive, sărăcie, o altă viziune asupra predării, dar asta e realitatea, la noi în școală predomină încă creionul și cartea”. Apoi, psihologul face apel către părinți care, dintr-o lipsă de timp, din ce în ce mai stresantă, încearcă să-și compenseze absența oferindu-le copiilor lor, de la o vârstă din ce în ce mai fragedă, acces neîngrădit la tehnologia modernă. ”E important să petreceți timp cu copii voștri, să le schimbați și să vă schimbați calitatea vieții. Și nu uitați: telefonul mobil e doar un obiect, nu se termină viața fără el. Dacă le veți oferi copiilor lucruri de valoare fără a-i învăța valorile vieții, atunci ei vor învăța foarte repede că va fi suficient să vă ceară ceva anume și vă veți conforma. Or, în viață, scara valorilor e diferită!”. Iată, la final, și soluția propusă de Dan Ivănescu părinților pentru a combate efectele utilizării excesive a telefonului mobil măcar în zilele de weekend, atunci când întreaga familie se reunește.
