Cum ne protejăm animăluțele de viscol și ger

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Pe o vreme câinoasă, nici animalele nu ar trebui să petreacă prea mult timp afară, în aer liber. Asta spun specialiștii, care ne arată cum să ne protejăm patrupedele în condiții meteo extreme. Mai ales dacă locuim la curte!

Se spune adesea că animalele sunt imune la ger și zăpadă, datorită blăniței care le protejează corpul. În realitate, la fel ca și oamenii, și câinii și pisicile pot suferi degerături sau hipotermie. De aceea, medicii recomandă ca animalele să stea la adăpost când temperaturile scad sub pragul de îngheț.

Sunt rase de câini, precum Husky Siberian sau Malamut de Alaska, care au fost create de om să tragă la sanie în ținuturile nordice. Acestea au o rezistență mai mare la frig și nu numai că suportă mai bine temperaturile scăzute, dar chiar le face plăcere să lenevească în zăpadă cât e ziulica de lungă. Ce ne facem însă dacă suntem stăpânii unui Bichon sau Brac German cu păr scurt? ”În cazul lor, mai ales, nu recomandăm deloc să fie ținuți în frig. Dacă îți este imposibil să îl ții în casă pe durata sezonului rece, atunci asigură-i un adăpost solid împotriva frigului și vântului. Podeaua adăpostului nu ar trebui să fie așezată direct pe pământ, iar așternutul ar trebui să fie uscat, gros și schimbat în mod regulat. Ușa adăpostului nu ar trebui să fie îndreptată direct în direcția vânturilor”, explică medicii de la Divet.ro.

În plus, trebuie acordată o importanță deosebită adăpătoarei, care poate îngheța atunci când temperaturile scad sub zero grade Celsius. Pentru a evita asta, specialiștii recomandă schimbarea apei cât mai des cu putință. Legat de alimentație, este bine de știut că animalele care petrec mult timp afară au un necesar caloric crescut pentru a genera suficientă energie și căldură, astfel că medicii recomandă numai sortimente de calitate, bogate în nutrienți.

Deasemenea, animăluțele cu părul scurt resimt frigul mai repede, pentru că prezintă protecție scăzută, în timp ce patrupedele cu picioare scurte au mai multe șanșe să intre cu burtica în stratul de zăpadă. Cum ne dăm seama dacă animalul nostru suferă de frig? ” Dacă animăluțul scheaună, tremură, pare agitat sau, dimpotrivă, se mișcă mai greu sau pare slăbit și începe să caute locuri calde unde să se ascundă, bagă-l repede în casă, căci sunt primele semne ale hipotermiei. Verifică frecvent labele câinelui, pentru a depista eventualele daune făcute de vremea rece, cum ar fi pernuțele crăpate sau rănite. Dacă, în timpul unei plimbări, începe să schioapete subit, acest lucru se poate datora unei răni, sau acumulării de gheață între degete. Poți încerca să diminuezi colectarea de gheață prin tunderea părului dintre degețele”, mai spun medicii, care recomandă să solicitați ajutor de specialitate la orice modificare a stării de sănătate a animalelor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
bhutan tara fara semafoare jpg
cetatuia negru voda jpg
trafic tara iarna jpg
contemporary drawing hong xiuquan taiping rebellion battle scenes 1024x589 png
istock vot votare jpg
femeie frig pexels andrea piacquadio 783222 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net