Cum poți contesta amenzile legate de starea de urgență. Pași de urmat

Ultima actualizare:

    Amenzile date de polițiști pentru starea de urgență pot fi contestate în instanță
Amenzile date de polițiști pentru starea de urgență pot fi contestate în instanță

Cine nu respectă starea de urgență și măsurile impuse de ordonanțele militare riscă amenzi uriașe, de până la 20.000 de lei. Cei de la Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) spun că unele dintre ele au fost date abuziv și că oamenii le pot contesta.

Se dau și pe nedrept amenzi legate de starea de urgență. Aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentanții FACIAS, care au publicat un ghid cu pașii care trebuie respectați în formularea unei contestații.

”Cetățenii trebuie să fie prudenți și responsabili și să respecte mai mult ca oricând obligațiile legale. Pe de altă parte, odată cu instaurarea stării de urgență și a contravențiilor privind încălcarea dispozițiilor acesteia, tot mai multe persoane reclamă că au fost amendate pe nedrept”, spun cei de la fundație, care dau și exemple.

Mulți au fost amendați pentru cu nu au avut declarația printată, a fost incompletă ori a fost prezentată pe un dispozitiv electronic fără semnătura olografă. 

Cei de la FACIAS reclamă faptul că amenzile au ajuns la un minim de 2.000 de lei, ceea ce reprezintă un salariu minim pe economie, sumă pentru care mulți români muncesc o lună întreagă.

Dacă vă considerați nedreptăți și nu doriți să plătiți amenzile, puteți depune o contestație la judecătoria în raza căreia s-a săvârșit contravenția.

Aceasta se poate trimite și pe mail, în termen de 15 zile de la comunicarea procesului verbal, alături de copii ale procesului verbal și actul de identitate, precum și de alte acte utile pentru a convinge judecătorul.

De asemenea, este nevoie și de dovada plății taxei judiciare de timbru, în valoare de 20 de lei, dar și de un martor care este dispus să se prezinte în instanță pentru a confirma cele susținute de voi.

”Cetățenii pot, totodată, să refuze semnarea procesului verbal de constatare a contravenției, refuz care va trebui consemnat de către agentul de poliție în procesul verbal, dacă nu există un martor pentru a confirma aceste împrejurări. În acest caz, procesul verbal va fi trimis prin poștă într-un termen rezonabil. În caz contrar, dacă se depășește perioada de două luni până la comunicarea procesului verbal, executarea acestuia se prescrie”, explică reprezentanții Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului.

Tot aceștia vă sfătuiesc să achitați totuși jumătate din amendă, chiar dacă v-ați adresat instanței, sumă pe care o veți recupera dacă veți câștiga procesul.

”Cei care doresc să achite amenda primită, trebuie să știe că pot achita doar 50% din suma amenzii aplicate. Noua ordonanță prevede plata a 50% din suma amenzii primite, nu din minimul amenzii prevăzut de lege”, atrag atenția cei de la fundație.  

FACIAS a publicat pe site-ul său, www.facias.ro un Ghid cu pașii care trebuie urmați pentru a contesta o amendă.

Cât de mult au crescut amenzile pentru nerespectarea stării de urgență

Conform Grupului de Comunicare Strategică, în 24 de ore au fost date amenzi în valoare de peste 21 de milioane de lei, cea mai mare sumă de la declararea stării de urgență.

Amenzile au fost majorate, motiv pentru care sumele strânse vor fi mai mari. În total, într-o săptămână, polițiștii au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 25 de milioane de euro.

Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut şi au următoarele valori: minim 2.000 lei şi maxim 20.000 lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cât erau până acum.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/video-cum-semnezi-declaratia-pe-propria-raspundere-dupa-ce-o-completezi-online-o-poti

https://www.click.ro/news/national/asa-arata-noua-declaratie-cu-care-iesi-din-casa-modelul-fost-simplificat

https://www.click.ro/news/national/declaratia-pe-proprie-raspundere-cum-arata-documentul-tip-cum-se-completeaza-si-cum-se

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net