Cum poți vedea ploaia de meteori Orionide

Ultima actualizare:

    Spectacolul Orionidelor se va vedea cel mai bine în această noapte și mâine noapte, între orele 1.30 - 2.00, din locuri cât mai îndepărtate de lumina localitățilorFoto:Shutterstock
Spectacolul Orionidelor se va vedea cel mai bine în această noapte și mâine noapte, între orele 1.30 - 2.00, din locuri cât mai îndepărtate de lumina localitățilorFoto:Shutterstock

Unul dintre cele mai impresionante spectacole ale cerului va atinge apogeul între zilele de luni, 21octombrie şi marți, 22 octombrie, când va fi cel mai vizibilă ploaia de meteori Orionide. Ea va putea fi văzută cel mai bine în locuri îndepărtate de luminile orașelor.

Ploaia de meteori denumită Orionide e format din particule provenite de la cometa 1P/Halley, cunoscută sub numele de Cometa Halley, corp ceresc care trece prin apropierea Terrei la fiecare 75 - 76 de ani. Pe măsură ce cometa îngheţată se îndreaptă către Soare, lasă în urma sa praf de cometă, cu care Pământul, în timpul deplasării pe orbită în jurul Soarelui, se intersectează în anumite momente ale anului. Orionidele produc până la 30 de meteori pe oră. Orionidele sunt denumite astfel după direcţia din care par să radieze, care este aproape de constelaţia Orion, vizibilă cel mai bine în luna octombrie, în jurul orei 02:00 a.m.. Cea mai bună vizibilitate va fi pe 21 şi 22 octombrie, adică în nopțile de astăzi și de mâine. Orionidele sunt vizibile din orice punct al planetei, pe toată suprafaţa boltei cereşti. Odată localizată pe harta cerească constelaţia Orion, punctul din care radiază ploaia de meteori este situat lângă „sabia lui Orion”, la nord de umărul său stâng (steaua Betelgeuse).

Ploaia de meteori Orionide poate fi observată pe la ora 2 noaptea

Aşa cum se întâmplă de obicei în cazul spectacolelor cereşti nocturne, poluarea luminoasă poate stânjeni observarea Orionidelor. Cel mai bun punct de observaţie este departe de luminile oraşelor, în jurul orei 1:30 – 2.00 noaptea, cu ochiul liber, fără binoclu sau telescop, întrucât aceste instrumente sunt proiectate pentru observarea obiectelor fixe de pe cer. Unele Orionide sunt foarte strălucitoare şi rapide, trecând cu o viteză de până la 238.000 km/h, cu şase kilometri la oră mai lent decât Leonidele, cea mai rapidă ploaie de meteori a anului. Deşi conform opiniei generale, se crede că meteorii mai strălucitori sunt fragmente care vor ajunge pe Pământ, acest lucru nu se poate întâmpla în cazul Orionidelor. Aceste mici fragmente de cometă - unele de mărimea unui grăunte de nisip - sunt denumite meteoroizi. Când pătrund în atmosfera Pământului devin meteori. Meteorii se încălzesc în urma frecării cu particulele din atmosfera terestră, ceea ce face vizibilă coada luminoasă, fenomen ce a dus la denumirea populară de ''ploaie de stele căzătoare''. Cea mai mare parte a meteorilor se dezintegrează înainte să ajungă în apropierea suprafeţei terestre. Doar puţinii dintre aceştia care ajung pe Pământ se numesc meteoriţi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net