Cum se simte Daniel Bodnar la o lună de la accidentul în care și-a fracturat coloana. E internat în Germania

Ultima actualizare:

    Daniel Bodnar a trecut printr-un grav accident de mașină în luna ianuariefoto: arhivă personală
Daniel Bodnar a trecut printr-un grav accident de mașină în luna ianuariefoto: arhivă personală

A trecut aproape o lună de când activistul Daniel Bodnar a suferit un accident grav de mașină, în urma căruia și-a fracturat coloana vertebrală. Medicii i-au dat puține șanse de refacere, mai ales că bărbatul nu își mai simțea picioarele. Din fericire, veștile sunt bune, iar refacerea lui, lentp și lungă, se anunță promițătoare.

După o operație suferită la Iași, Daniel Bodnar a ajuns în Germania, unde a mai fost operat de trei ori și unde se află și acum. Activistul de mediu este optimist și determinat să facă tot ce îi stă în putință pentru a se recupera.

Daniel Bodnar, cinci zile la Terapie Intensivă

"Am trecut de cea mai dificilă perioadă și vreau să vă anunț că cele 3 operații efectuate aici, în Germania, au rezultatul așteptat! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceste reușite și vouă, celor care v-ați rugat, ați donat sau ați trimis un gând bun către mine!Am stat 5 zile la Terapie Intensivă, o perioadă grea, dureri sunt și acum, dar privesc încrezător înainte și știu că lucrurile merg în direcția bună! Săptămâna viitoare voi fi transferat la o clinică de recuperare și vom începe recuperarea! Va fi o recuperare de durată, pași mici, dar trebuie luptat! 

Chiar dacă la început doctorii ne-au descurajat și au spus familiei că nu are rost să se zbată atât de mult cu recuperarea sau operația piciorului drept, că oricum voi fi paralizat de la mijloc în jos, noi am înțeles că Omul face cât poate, dar Dumnezeu are ultimul cuvânt! A fost un accident cumplit. Îi mulțumesc lui Dumnezeu încă o dată ca sunt în viață! Lupt, Lupta continuă și știu că ne vom revedea curând" a transmis Daniel Bodnar, la aproape o lună de la accidentul în urma căruia și-a fracturat coloana. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
Nicușor Dan la BDSA FOTO Mediafax
fructe istock jpg
Strategii de joc pentru loto online  cum să ți alegi sistemul preferat jpg
dormitor png
bella hadid profimedia jpg
image
image