Cum va fi vremea în prima săptămâna din 2013

Ultima actualizare:

    Iarna la săniuş
Iarna la săniuş

Meteorologii anticipează că, în primele zile din 2013, nu vor fi precipitaţii, iar termperaturile vor fi normale pentru această perioadă a anului în majoritatea regiunilor, urmând ca, după 3 ianuarie, să se înregistreze ninsori slabe, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni.

În Banat, în intervalul 31 decembrie - 6 ianuarie, temperaturile vor avea o tendinţă de creştere, apoi, începând din 7 ianuarie, vremea se va răcire uşor. Valorile medii ale temperaturilor minime se vor situa sub nivelul de îngheţ, cu excepţia perioadei 5 - 7 ianuarie, când acestea vor fi uşor pozitive. Temperaturile maxime vor fi preponderent pozitive pe tot parcursul intervalului. În perioada 31 decembrie - 3 ianuarie, probabilitatea de precipitaţii va fi redusă, iar începând din 3 ianuarie vor fi la început ploi, apoi lapoviţă, se arată în prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

În Crişana, până în 6 ianuarie, temperatura aerului va avea o tendinţă de creştere, apoi, din 7 ianuarie, vremea se va răci uşor. Valorile medii ale temperaturilor minime se vor situa sub nivelul de îngheţ, cu excepţia perioadei 5 - 6 ianuarie, când acestea se vor apropia de 0 grade. Temperaturile maxime vor fi preponderent pozitive, cu o tendinţă de scădere către finalul intervalului. Probabilitatea de precipitaîii va fi redusă pâna în jurul datei de 3 ianuarie, după care vor fi precipitaţii în general slabe, la început sub formă de ploaie, apoi acestea se vor transforma în lapoviţă si ninsoare.

În Transilvania, vremea va fi rece în următoarele două săptămâni. Temperaturile minime vor fi negative, iar până în 3 ianuarie se vor situa sub pragul gerului. Temperaturile medii diurne vor fi uşor pozitive până în jurul datei de 8 ianuarie, apoi vor scădea uşor sub limita de îngheţ. Probabilitatea de precipitaţii va fi redusă până în 3 ianuarie, după care se vor înregistra ninsori slabe, anunţă Mediafax.

Pentru Maramureş, progoza pe următoarele două săptămâni arată o uşoară creştere a temperaturilor până în 6 ianuarie, după care vremea va intra într-un proces de răcire uşoară. Valorile medii ale temperaturilor minime se vor situa sub nivelul de îngheţ, cu excepţia perioadei 5 - 6 ianuarie, când acestea se vor apropia de 0 grade. Temperaturile maxime vor fi preponderent pozitive, cu o tendinţă de scădere către finalul intervalului. Pâna în jurul datei de 3 ianuarie, nu sunt aşteptate precipitaţii, apoi acestea vor fi slabe, în special sub formă de ninsoare.

În Moldova, vremea va fi rece până în 13 ianuarie. Temperaturile minime vor fi negative, cu valori în jurul a -10 grade până la 3 ianuarie. Temperaturile medii diurne vor fi uşor pozitive pâna în jurul datei de 8 ianuarie, apoi vor scădea uşor sub limita de îngheţ. Precipitaţiile vor lipsi până în 3 ianuarie, după care vor fi slabe, mixte la început, apoi predominant sub formă de ninsoare.

În Dobrogea, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Valorile medii ale temperaturilor maxime vor fi pozitive pe durata întregului interval, iar temperaturile minime se vor situa uşor sub pragul de îngheţ. Pâna în jurul datei de 5 ianuarie, probabilitatea de precipitaţii va fi redusă, apoi vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie în perioada 5 - 8 ianuarie şi mixte după 8 ianuarie, potrivit ANM.

Tot în următoarele două săptămâni, în Muntenia, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Valorile medii ale temperaturilor maxime vor fi pozitive pe durata întregului interval, iar temperaturile minime se vor situa sub pragul de îngheţ. Pâna în jurul datei de 5 ianuarie probabilitatea de precipitaţii va fi redusă, apoi vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie în perioada 5 - 7 ianuarie şi mixte după 7 ianuarie.

În Oltenia, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Valorile medii ale temperaturilor maxime vor fi pozitive pe durata întregului interval, iar temperaturile minime se vor situasub pragul de îngheţ. Pâna în jurul datei de 5 ianuarie probabilitatea de precipitaţii va fi redusă, apoi vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie în perioada 5 - 7 ianuarie şi mixte după 7 ianuarie.

La munte, până în 2 ianuarie, vremea va fi uşor mai caldă în cursul zilelor, când maximele termice vor fi uşor pozitive. După 2 ianuarie, vremea va fi rece, atât temperaturile maxime, cât si cele minime urmând să se situeze sub nivelul de îngheţ. Pâna în 2 ianuarie, nu sunt aşteptate precipitaţii , apoi vor fi ninsori, în general slabe, potrivit sursei citate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net